Fără să rupă gura târgului, primul târg de vinuri al anului a fost ca un pahar cu apă când te ia setea după o plimbare lungă pe o plajă sălbatică; nu îți trebuie nici șampanie, nici suc, fix un pahar cinstit de apă, măcar de s-ar găsi cineva să îți ofere. După o sete lungă de un an jumate, acest târg organizat în centrul orașului, la Muzeul Țăranului Român a fost exact ce ne trebuie; în alte vremuri ar fi fost criticat rău pentru condițiile hilare de la secția VIP, pentru eforturile minime de organizare versus eforturile de maximizare a profiturilor etc. Însă nimic din toate acestea nu au umbrit bucuria oamenilor de a ieși din casă și de a se regăsi, pe parcursul a 4 zile!! cu amici, colaboratori sau chiar necunoscuți de care îi leagă aceeași plăcere, aceea a descoperirii a încă unui vin bun.

Nu au fost multe crame participante, dar vă spun sincer că nu am reușit să degust nici măcar un sfert din vinurile prezentate. Am preferat să nu fac un galop în care să bifez etichete, ci să încerc să înțeleg ceva din vinurile degustate și mai ales să le memorez (mai greu, dar nu imposibil, mai ales pentru cei obișnuiți să noteze câteva impresii pe un carnețel).

Am început, ca în orice degustare, cu un spumant superb de la Villa Vinea, pe care îl aveam în bucket list de mai multă vreme; recunosc că mi-a depășit așteptările și nu prea am mai putut aprecia corect celelalte oferte din aceeași categorie, a bulelor (pur și simplu erau mai slabe prin comparație cu primul); nu degeaba se predă la școlile de somelier ordinea servirii vinurilor atunci când avem mai multe etichete (întâi albe și apoi roșii, cele maturate pe urma celor tinere, cele dulci după cele seci, cele mai bune calitativ fiind lăsate de obicei spre finalul degustărilor).

Creat după metoda tradițională (aceeași cu cea folosită în Champagne), Cuvee Celest a beneficiat de o a doua fermentare la sticla de 36 de luni, ceea ce l-a propulsat automat în liga superioară (majoritatea cramelor românești îmbuteliază spumantele după max 9-12 luni de refermentare). Cu cât mai mult durează a doua fermentare, cu atât mai fine sunt bulele iar textura vinului devine cremoasă, specifică celor mai fine case de vinuri. Se găsește în retail la un preț în jur de 90 de lei. La același stand am gustat pentru prima dată și vinul din soiul de import Kerner, fix pe gustul meu, întrucât eu caut vinuri mai puțin aromatice, cu aciditate sfredelitoare, în stare să echilibreze palatul după o masă cu o doradă pe plită în crustă de sare sau chiar și după simpla conopidă gătită sumar cu multe condimente, în stil marocan, servită lângă un sos de iaurt / smântână dres cu curry. Astfel de asocieri necesită vinuri gastronomice, iar acest Kerner, la cei aprox. 10 euro cât costă prin retail, reprezintă o ofertă onesta și demnă de luat în seamă.

M-am bucurat de prezența cramelor mici la acest târg; probabil am mai spus, sunt încântat să îmi elevez gustul și mirosul pentru a descoperi un vin bun înainte ca acesta să devină ’’etichetă’’ (brand). Mai ales că absolut toate ’’etichetele’’ de aici și de pretutindeni își măresc imediat prețul dacă primesc o medalie sau recunoașterea publicului larg. Cumva și în domeniul muzicii e la fel, unele radiouri bucurându-se să descopere și să lanseze trupe noi sau single-uri noi chiar pe când altele au în heavy rotation vechea lor descoperire.

Aș menționa, din Dobrogea, crama Histria, cu vinuri frumos meșteșugite de Paul Fulea (btw, Cogealac e destul de aproape de Mamaia Nord, în caz că), Gabai, care a fost reprezentată chiar de proprietari (specific cramelor boutique fără scheme de personal stufoase), Crama Vlădoi, cu un Pinot Grigio reușit.

Din Moldova am degustat vinurile Daniel’s Wine, din care am remarcat un Merlot 2017 foarte bun (din păcate nu am găsit consistență pe verticală, vinurile din ceilalți ani neridicându-se la același nivel), tot din Vrancea a apărut proiectul cu vinuri bio Enocrama Bob de Lună, din preajma Tecuciului am avut vinurile cramei Annwine, iar din zona Panciu a răsărit un proiect serios al celor de la Moșia Domnească.

Am descoperit o cramă nouă în Muntenia, Domeniile Aristiței, care se pregătește să întâmpine oaspeți întrucât pun accent și pe oenoturism (căutați-o pe Irinel Macici pentru detalii și programări). La Gramofon găsiți vinurile create de artistul Gabi Lăcureanu, care a vinificat una dintre cele mai bune fetești negre la Basilescu prin 2008, iar acum lucrează atât pentru Licorna cât și pentru proiectul personal L’Artist, tot în Dealu Mare.

Cea mai așteptată lansare a fost a Cramei VinAltus, din apropierea Craiovei, un proiect independent al vinificatorului celor de la Vinarte. Deși o idee simplă, nimeni nu se inspirase încă, astfel că de acum avem și noi vinuri ’’super oltenești’’, precum Antinori a inventat în anii ’70 conceptul de vinuri super toscane, Tignanello, Solaia, Ornellaia ajungând azi printre cele mai dorite etichete. Pour les connaiseurs, înlocuirea denumirii soiului de pe eticheta super toscanelor cu un nume propriu reprezintă o modalitate de a identifica un vin creat în Toscana fără a respecta caietele de sarcini DOC care impun folosirea soiului nativ Sangiovese. O astfel de abordare, cu denumiri ca Pitigaia, Unchiul Puiu, Cuvee Paul, etc a încercat și crama Ferdi, cramă foarte mică ce face vinuri foarte mari, așa că am putea spune că avem și ’’super toscane’’ de Dealu Mare. De urmărit și mai ales de cumpărat și păstrat vinurile lui Iustin Urucu pentru că ar putea fi un pariu de succes în viitor.

Din vestul țării am găsit standul Maxi Marc, unde vinificatorul Emanuele Reolon (fost și pe la Petro Vaselo) ne oferă un soi romanesc, Mustoasă de Măderat, într-o exprimare originală prin eticheta Castel Sofia. O cramă nouă a apărut și în Banat, zona Silagiu, dar nu am reușit să le degust vinurile (Crama Dealul Dorului), după cum nici vinurile cramei Thesaurus, Catleya sau Cepari nu le-am degustat, cu toate că sunt pe lista scurta (deși am intrat primul, cred, la ora 14 și am plecat spre final, se pare că timpul nu a fost suficient să trec în revistă prea multe vinuri).

Dintre cramele mari aș evidenția creșterile evidente de calitate de la Jidvei (gamele Ana și Maria sunt decente pentru prețurile cerute) și Cotnari (aș evidenția colecția de spumante din soiurile românești și feteasca neagră din gama Castel Vlădoianu, dar și vinul de desert Grasa de Cotnari). Probabil cea mai mare vâlvă a făcut-o Crama Via Viticola din Sarica Niculițel, prin proiectul separat pornit odată cu achiziția de la Vinarte a viilor de pe dealul Zorilor din regiunea Dealu Mare din care se producea eticheta Prince Matei. Pe lângă această etichetă au apărut încă două, Petit Matei (pe modelul francez al celui de-al doilea vin al cramei) și Domeniile Prince Matei, un asamblaj de Cab, Merlot și Fetească Neagră. Pentru început aș îndemna la puțină atenție, deoarece pot apărea confuzii la înțelegerea acestor etichete.

Am mai degustat ceva de la 1000 de Chipuri și unica sticlă pusă la dispoziție la standul VIP din gama Q recent lansată de către Vinarte; se pare că vinul costă 299 lei iar sticla cu pricina era expusă doar pentru a fi admirată timp de patru zile, împreună cu un Prince Matei 2013 (tot un singur exemplar). După insistențele noastre, mai în glumă, mai în serios, vinurile au fost deschise și savurate, cu un plus pentru Matei, aș zice, chiar dacă a fost deschis prea devreme și i-ar mai fi priit câțiva ani în sticlă).

Cu sau fără stand VIP, se cere urgent o nouă ediție a acestui târg, sau oricare altul; nu am cunoștință decât despre Revino, care a confirmat că se va ține pe 9-10 octombrie. Sper că între Vin(o) la MȚR și Revino vom mai avea și alte șanse de a veni la vin.

Altfel, vă urez să trăiți vara asta ca și când nu am avea decât un număr limitat de zile fără restricții sanitare (100 sau poate mai multe).

AMR 100

Să le irosiți bine!