Facerea de bine, glorie jupâne!

Ce contact cu lumea reală au suspușii? Ei sunt mereu prin limuzine, prin birouri, prin ședințe, apoi dacă apucă să comunice cu familia, bine, dacă nu, marș la spa! Un masaj, somn și de la capăt. Contact cu muritorii de rând, zero!

Vedetele la fel, contactul cu masele ori e de la știri, ori de la vreun live, în rest din studiou în limuzină, din limuzină la reședință, un jogging prin parc cu căști, glugă și ochelari (să nu te recunoască cineva) și… un jacuzzi, somnic și de la capăt. Omu’ cu cât urcă mai sus, cu atât se îndepărtează de lumea reală. De fapt, cei ambițioși vor să se rupă de mase, vor să iasă din mlaștina lamentației existențiale, e și normal, însă asta ține și de un dezgust anume pentru săraci, pentru amărâți. Conducătorii nu-i iubesc pe amărâți, de asta nici nu empatizează cu ei, cu săracii, cu rupții. Eventual să-i călărească cumva, fiindcă amărâții sunt rezistenți și docili, până la un punct. Așa că totul e să știi până unde poți forța nota. Și totuși, de ce amărâții sunt amărâți? Ce drept ai tu să-ți bați joc, măcar și cu o glumă de cei amărâți? Nu mai vorbesc de manipulare, batjocura de protocol.

Copilul părăsit sau abuzat, are el vreo vină? Orfanul sau cel născut într-o familie de prăjiți, au ales ei să fie distruși de mici? Am ales noi familiile în care ne-am născut? De la ce vârstă poți face alegeri reale? Când se ”instalează” cu adevărat liberul arbitru? Poți spune că decizia pe care ai luat-o ieri este doar decizia ta, exclusiv, fără vreo influență din afară, fără vreun factor exterior, fără vreo constrângere sau ceva ce ține inclusiv de plăcere, gusturi, aspirații, anturaj, calcule? Când vezi un cerșetor, ce te face să te uiți în altă parte sau dimpotrivă, să te oprești? Că-i mai bătrân, sau pare că joacă teatru? Sau grăbești pasul fiindcă e prea insistent. Și oricum, nu dai din principiu. Ce principiu? Bagi mâna în foc că măruntul ăla ajunge de fiecare dată la altcineva? Să se ocupe statul? Dar dacă statul e prăjit și el? De fapt, care sunt poveștile de viață a oamenilor străzii? Ai timp să te gândești la așa ceva? La ce bun? Nu vrei să te deprimi? Crezi că te poți ascunde de lumea reală? Ce poți face pentru lume? Nu poți schimba nimic? Așa e lumea de când e lumea? Ai vrea să pleci? Unde? De ce? Ca să fii fericit? O să fii fericit? Până când? Și apoi? Apoi nu mai contează? Chiar nu contează?

Pe bune?