La începutul săptămânii am lansat cea de-a șasea temă a celui de-al doilea sezon Vocea Ascultătorului: Ce voiai să fii “când o să fii mare”? Și cum difera asta de cine ești acum.

Concursul s-a încheiat ieri, 17 iunie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferit de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de astăzi, 18 iunie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.

Textul de mai jos este unul din textele finaliste.

***

N-am ştiut niciodată cu siguranţă ce-aş fi vrut să fiu când o să fiu mare. Poate e din cauza firii mele schimbătoare. Poate pentru că voiam să mă fac atât de multe lucruri. Poate şi pentru că nu am ştiut niciodată ce-mi place cu adevărat.

Am undeva, în minte, vocea mamei, care spunea oamenilor, şi implicit mie, că o să devin avocat. Nu-mi amintesc să fi simţit că e şi vocea mea, aşa că nu m-am făcut avocat.

Când eram mică vorbeam în faţa unui televizor stins, căruia îi povesteam istoria tatălui meu, aflată tot de la mama. Când m-am făcut un pic mai mare decât mică, la primul hotar, am ales jurnalismul. În paralel am făcut şi administraţia publică. Să fie în casă. Cum totul se cerne, s-au cernut şi visele mele. Nu m-am făcut funcţionar public, dar am scris, pentru o vreme scurtă, într-un ziar din provincie.

Îmi bate la uşă un alt prag, puţin mai emoţional. Mâine deschid uşa anilor cu 3 în faţă şi abia acum simt că am aflat răspunsul la întrebarea asta. N-am decât o mică tresărire de regret că mi-a luat, totuşi, ceva.

Nu e rău însă că am stat atâta să-mi răspund, pentru că între timp m-am făcut câte ceva. M-am făcut femeie, prietenă, m-am făcut iubită şi copilul părinţilor mei. Iar profesional, m-am făcut vânzătoare de timp la corporaţie.

Când o să mă fac mare vreau să mă fac eu. Vreau să fiu cine sunt, din ce în ce mai puţin constrânsă de cine-s alţii. Vreau să dobândesc curaj să pot pune o voce gândurilor care mă mestecă  fără a mă mai simţi vinovată pentru ele. Să pot privi oamenii în ochi, să le pot spune adevăruri placide şi uneori lipsite de tact, în defavoarea minciunilor sociale. Vreau să fiu eu, ca să-i pot lăsa şi pe alţii să fie ei, în lumea celor care vor sa fii cine pot ei sa ducă, nu cine poţi tu să fii.

Când o să fiu mare vreau să fiu un om liber, cu capul între umeri, iar libertatea mea nu vreau să doară pe nimeni. Aş vrea să trăiesc într-o uşoară utopie, a mea, pe care mi-am croşetat-o. Vreau să am curajul să pot întinde mâna mai des pentru mine, dar mai ales pentru alţii. Vreau să mă fac mare ca să pot cuprinde, măcar cu privirea, încă pe jumătate din oamenii pe care-i cuprind deja.

Când eram mică voiam să mă fac mare. Acum vreau să mă fac om.

Între timp, vieţuiesc printre oameni mici şi oameni mari. Mă plimb, la program flexibil, printre birouri comune. Dar e bine, pentru că sigur am vrut să mă fac şi asta când eram mică.