Cecilia Woltz / Om, vreau să mă fac om!

La începutul săptămânii am lansat cea de-a șasea temă a celui de-al doilea sezon Vocea Ascultătorului: Ce voiai să fii “când o să fii mare”? Și cum difera asta de cine ești acum.

Concursul s-a încheiat ieri, 17 iunie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferit de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de astăzi, 18 iunie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.

Textul de mai jos este unul din textele finaliste.

***

N-am ştiut niciodată cu siguranţă ce-aş fi vrut să fiu când o să fiu mare. Poate e din cauza firii mele schimbătoare. Poate pentru că voiam să mă fac atât de multe lucruri. Poate şi pentru că nu am ştiut niciodată ce-mi place cu adevărat.

Am undeva, în minte, vocea mamei, care spunea oamenilor, şi implicit mie, că o să devin avocat. Nu-mi amintesc să fi simţit că e şi vocea mea, aşa că nu m-am făcut avocat.

Când eram mică vorbeam în faţa unui televizor stins, căruia îi povesteam istoria tatălui meu, aflată tot de la mama. Când m-am făcut un pic mai mare decât mică, la primul hotar, am ales jurnalismul. În paralel am făcut şi administraţia publică. Să fie în casă. Cum totul se cerne, s-au cernut şi visele mele. Nu m-am făcut funcţionar public, dar am scris, pentru o vreme scurtă, într-un ziar din provincie.

Îmi bate la uşă un alt prag, puţin mai emoţional. Mâine deschid uşa anilor cu 3 în faţă şi abia acum simt că am aflat răspunsul la întrebarea asta. N-am decât o mică tresărire de regret că mi-a luat, totuşi, ceva.

Nu e rău însă că am stat atâta să-mi răspund, pentru că între timp m-am făcut câte ceva. M-am făcut femeie, prietenă, m-am făcut iubită şi copilul părinţilor mei. Iar profesional, m-am făcut vânzătoare de timp la corporaţie.

Când o să mă fac mare vreau să mă fac eu. Vreau să fiu cine sunt, din ce în ce mai puţin constrânsă de cine-s alţii. Vreau să dobândesc curaj să pot pune o voce gândurilor care mă mestecă  fără a mă mai simţi vinovată pentru ele. Să pot privi oamenii în ochi, să le pot spune adevăruri placide şi uneori lipsite de tact, în defavoarea minciunilor sociale. Vreau să fiu eu, ca să-i pot lăsa şi pe alţii să fie ei, în lumea celor care vor sa fii cine pot ei sa ducă, nu cine poţi tu să fii.

Când o să fiu mare vreau să fiu un om liber, cu capul între umeri, iar libertatea mea nu vreau să doară pe nimeni. Aş vrea să trăiesc într-o uşoară utopie, a mea, pe care mi-am croşetat-o. Vreau să am curajul să pot întinde mâna mai des pentru mine, dar mai ales pentru alţii. Vreau să mă fac mare ca să pot cuprinde, măcar cu privirea, încă pe jumătate din oamenii pe care-i cuprind deja.

Când eram mică voiam să mă fac mare. Acum vreau să mă fac om.

Între timp, vieţuiesc printre oameni mici şi oameni mari. Mă plimb, la program flexibil, printre birouri comune. Dar e bine, pentru că sigur am vrut să mă fac şi asta când eram mică.

5 comentarii
    Mihaela S

    Foarte frumos scris acest text! Atat de sincer, atat de liber….Bravo! La mai multe de acest gen…

    Mars

    Textul acesta ne da de gandit… Oare nu cumva ar trebui sa vrem sa fim in primul rand oameni, inainte de a mai deveni si altceva?
    Minunate ganduri…felicitari pentru inspiratia condeiului!

    Sanda

    Mmm…devreme te-ai dezmeticit. Eu ma apropii de 4 si inca nu am aflat ce vreau sa fiu… Fie am devenit prea repede mare si nu a trebuit sa “vreau”, fie am ramas prea mica si urmeaza…

    Cristian Nicolae

    Foarte bine scris , trepidadt , invaluitor. Nu te poti opri citindu-l !!!
    Sper sa continui !!

    Ruxandra

    Frumoasă o mai fi lumea asta, a “celor care vor sa fii cine pot ei sa ducă”… Aflăm și noi, acum, că există…

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine