Chestionar ROZ cu Rebecca Rudolf

În seara asta vom petrece 2 ore #ROZ în compania Rebeccăi Rudolf, o tânără balerină în plină ascensiune pe scena de balet a lumii. Rebecca are doar 16 ani, iar anul acesta a fost admisă la Royal Ballet School din Londra și la Academia de Balet Vaganova din Sankt Petersburg, ambele prestigioase școli de balet, poate cele mai importante din lume. Fiind îndrăgostită de baletul clasic rus, a ales calea Academiei de Balet Vaganova din Sankt Petersburg, locul la care visează din copilărie, unde competiția este extrem de strânsă.

Când a descoperit Rebecca pasiunea pentru balet, ce înseamnă să îți dedici întreaga copilărie și adolescență împlinirii visului de a deveni prim-balerină de renume mondial și ce așteptări are de la anii de studiu la una dintre cele mai riguroase școli de balet din lume, aflăm diseară, de la ora 7 seara, la Radio Guerrilla.

Până atunci, o cunoaștem puțin pe Rebecca prin intermediul #ChestionaruluiROZ.

1. Cine nu ești tu?

Nu sunt ca nimeni altcineva. Nu sunt nici cea mai rea, dar nici chiar cea mai bună varianta a mea. Nu sunt prea vorbareață, nici plictisitoare, mincinoasă sau indiferentă.

2. Dacă te-ai mai naște o dată și ai avea posibilitatea să îți alegi sexul, ce ai alege?

Sunt curioasă să văd cum sunt lucrurile din perspectiva băieților, dar nu mă tentează atât de tare încât să vreau să-mi schimb sexul.

3. De ce?

Mă simt bine așa cum sunt și, cel mult, daca m-aș renaște, mi-ar plăcea să fiu de culoare.

4. Din ce ți-ai câștigat primii bani?

Primii bani au apărut cam în aceeași perioadă cu mine, în urma unei reclame pentru lapte praf, la numai 3 luni.

5. Cu ce e diferă viața ta fața de cum ți-ai imaginat-o în copilărie?

Nu este schimbată prea mult. Știam că vreau să fiu balerină și că voi urma o școală profesionistă, pentru a-mi îndeplini dorința de a ajunge o prim-balerină. Ce nu știam este că voi studia în afara țării de la o vârsta destul de fragedă. Mă bucur și sunt mândră că mi-am păstrat și urmat visul din copilarie.

6. Ce ai vrea să nu te mai întrebe niciodată oamenii?

“Dar nu e greu?” – Dar nu e greu să stai toată ziua în scaun, la birou, întreb și eu?

7. Gheișă sau fată în casă?

Too young for this question…

8. Cel mai fain sfat pe care l-ai primit de la bunica ta?

Nu pot spune că am primit multe sfaturi de la bunici, însă îmi amintesc unul esențial: să nu mă apuc niciodată de cozonac.

9. La ce crezi că se gândesc oamenii când se uită la tine pentru prima oară?

Cred că depinde și de cum mă prezint și de ce inspir prin comportament. De obicei sunt rafinată, modestă și reținută. Oamenii îmi spun deseori că mă văd o persoană puternică și pretențioasă…

10. Cum ar trebui să fii și nu ești?

Câteodată mă simt copilăroasă și cumva prea liberă… Am impresia că trebuie să studiez încontinuu sau să fac exerciții non-stop, dar în schimb îmi umplu “timpul liber” cu mici plăceri. Uneori cred că trebuie să mă focusez mai mult pe balet și să las cântatul, desenatul și alte activități creative – dar nu pot, pentru că ăstea fac parte din mine și chiar dacă nu este drumul direct către a deveni o prim-balerină, hobby-urile acestea tot contribuie la dezvoltarea mea ca artist.

11. Peste cine ai vrea să dai în baie „din greșeală”?

Brad Pitt?

12. Ce trebuie să facă un bărbat pentru a-ți atragă atenția? Dar o femeie?

Eu țin foarte mult la imagine și apreciez când bărbații sunt stilați, înalți și solizi. Dacă apar aceste aspecte, și pe deasupra citește și o carte de filosofie, sau pur simplu zâmbește – devin interesată.

Ca să îmi atragă atenția o femeie, trebuie să fie elegantă, cochetă și parfumată – ca o floare.

13. Care ți se pare cel mai nasol lucru la a fi femeie. Dar cel mai mișto lucru?

Nu ține neapărat de femei, dar îmi displace faptul că sunt mereu înjosite în trafic…

Cel mai bun lucru în a fi femeie cred că este faptul că poți refuza, rafinat, cu zâmbetul pe buze.

14. La ce “treabă bărbătească” te descurci mai bine decât ei?

La dormit…

15. Cel mai stupid lucru pe care l-ai făcut în ultimele 24 de ore?

Mi-am umflat piscina și am astupat gaura din ea cu scotch.

Carla-Maria Teaha
Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine