În anotimpul ce tocmai s-a încheiat au existat anumite momente, ca în fiecare an, în care viața a ocolit redutele de apărare ale rafinamentului și m-a/te-a lăsat descoperit în fața atacurilor perfide, sub centură, ale sentimentului ieftin și vulgar. Și totuși, la nivel sonic au fost câteva excepții cu care să-ți acoperi urechile și care setează direcția, poate, în care o s-o apuce muzica.
Ce-a mai debutat vara asta:
The Mu-Tones – ‘Slab City Records’
Formula primordială a rock-ului chitara+bass+tobe a dat de-a lungul timpului naștere la tot felul de genuri muzicale, dar pare că nu și-a irosit potențialul. Recent apăruți în „perfidul Albion”, localitatea Manchester, trioul The Mu-Tones s-a apucat de niște alchimie cu distors, iar ce a ieșit se cheamă: noisy-garage-pop-punk. Oficial au debutat pe 30 iunie, cu o piesă ce se vrea o odă adusă unei zone din Statele Unite ale Americii ce nu prea apare pe nicio hartă, o zonă ce se autosusține doar cu ajutorul soarelui, dar în care se organizează inclusiv concerte ce folosesc doar energie regenerabila, ceea ce și-ar dori și băieții de la The Mu Thones să experimenteze.
The Flavians – On the radio
La categoria „made in Germany”, avem o trupă de berlinezi ce s-au întâlnit la facultate prin 2016, unde și-au dat seama că rezonează toți cu muzica anilor ’60 (The Beatles, Grateful Dead, The Band și The Beach Boys etc.) și cu vodka cehească. În martie anul acesta au debutat pe scenă, deschizând concertul concetățeanului lor Ryan O’Reilly. Pe 20 iulie le-a apărut primul single: On the radio – despre care trupa zice că: „is a 3-minute story about a schizophrenic who calls into a drivetime radio show while speeding through a red light”. De fapt, sound-ul The Flavians este retro-rock executat într-o cheie modernă, un fel de Rod Stewart pe speed sau cocaină.
RELATIVE WAYS – This World
Din Australia avem un muzician care se crede trupă, de fapt este un multi-instrumentist, pe nume Mat Finnemore, ce-și zice pe scenă Relative Ways. În 2014, baiatu’ a încercat un experiment: a conceput un album grunge de 12 piese realizat pe un soft de PC, ce-i drept „piesele” aveau 30 de secunde și erau doar instrumentale. Ulterior, inspirat de muzica celor de la Tool, a adăugat versuri, voce și restul liniilor melodice uneia dintre piese, pe care a postat-o pe site-ul unui radio local. Review-urile pozitive l-au făcut să depășească intenția experimentului și să făurească un album complet. LP-ul s-a arătat lumii pe 10 august și se chemă Alaska.
Batting Cages – Feel So Good
Cea mai nouă trupă din lista asta este de peste ocean, din Philadelphia, și a ajuns la performanța de a avea 14 followeri pe Facebook. Cu toate astea, căutătorii compulsivi de muzica nouă (critici, bloggeri, youtube-ri etc.) i-au ridicat în slăvi și-au pompat în ei tot felul de steroizi metaforici. Muzical este, din nou, un obol de recunoștință adus anilor ’80, dar ceva mai rafinat. Dacă The Killers s-ar fi cuplat cu A Flock of Seagulls, rodul dragostei lor ar fi fost Batting Cages. Single-ul de debut, Feel So Good, intră în zona de sound hibrid: synthwave împănat de rock. Piesa a apărut pe 25 august și anunță albumul de debut.
Cellophane Flower – Down The Line (feat. Isabella Dayyani)
Închei lista de artiști-de-care-n-a-auzit-nici-dracu’ cu niște nordici ce abia au eclozat. Cellophane Flower sunt 4 post-adolescenți din Aarhus, Danemarca, ce-și respectă înaintașii (Iceage, Baby in Vain sau Volbeat), promovând un sound întunecat dar distilat din mai multe genuri: dream-pop, post-rock, progresive-rock și dark-wave. Cvartetul își descrie muzica cu totul altfel: „Cellophane Flower explores the borderline between the darkest sides of the human mind and the fragile miracles of life”.
