Dicționar de idei primite de-a gata

Dicționarul prostiei universale

Gustave Flaubert, autorul romanului Madame Bovary, a visat toată viața un tratat despre prostie. L-a și scris (deși nu a reușit să-l termine) sub forma romanului Bouvard și Pécuchet, povestea comică a doi copiști care, căpătând o moștenire, se retrag la țară și se dedică acolo cunoașterii universale: de la agricultură până la religie și de la grădinărit la chimie, ei se ocupă cu toate și ratează în toate. Cei doi încearcă să absoarbă cărți și informații din cele mai variate domenii, dar tot ce reușesc e să copieze și să nu înțeleagă nimic. Prin personajele celor doi copiști, Flaubert caricaturiza toată știința timpului său. „O să vomit peste contemporanii mei tot dezgustul pe care mi-l inspiră”, anunța el.

Ei bine, Dicționar de idei primite de-a gata ar fi trebuit să facă parte din al doilea volum – pe care Flaubert n-a mai apucat să-l scrie – din Bouvard și Pécuchet. Desigur, el poate fi citit de unul singur, fiind o operă perfect autonomă. Ca orice dicționar, Dicționar de idei primite de-a gataeste compus din definiții. Însă aceste definiții sunt pur satirice. Flaubert definea prostia drept „încăpățânarea de a trage concluzii”. De aceea, definițiile din Dicționar…reprezintă o colecție de locuri comune, de clișee, o adunătură din acele ziceri „înțelepte” pe care le primim moștenire și le luăm de bune fără să ne mai batem capul dacă ele chiar au vreo noimă. Gândiți-vă un moment la toate clișeele din limbajul fotbalistic: „am luat o opțiune serioasă în lupta către titlu”, „jucătorul se înalță magistral”, „o pasă de geniu”, „trebuie să ne facem jocul nostru” etc. Desigur, Flaubert n-a avut șansa de a culege perlele de înțelepciune din campionatul românesc de fotbal, dar se descurcă destul de bine cu ce are. Dicționarul lui tratează probleme cam de aceeași teapă.

De pildă:

„CÂINE – Anume creat pentru a-și salva de la moarte stăpânul. Câinele este prietenul omului.

IMBECILI – Toți cei care nu gândesc ca tine.

NAȘTE (A) – Cuvânt ce trebuie evitat: înlocuiți-l cu fericitul eveniment: «Și când va avea loc fericitul eveniment?»

TREISPREZECE – Trebuie să eviți cu orice preț să fiți treisprezece la masă, dacă vrei să nu ți se întâmple o nenorocire. Cei ce nu cred în asemenea superstiții vor spune pe un ton de glumă: «O să mănânc eu cât doi!» Sau, dacă sunt și femei de față, vor întreba dacă vreuna dintre ele nu este cumva însărcinată.”

Și așa mai departe. Prostiile și locurile comune sintetizate de Flaubert în Dicționar de idei primite de-a gatanu și-au pierdut actualitatea. Prostia este universală și se manifestă în formă continuată. Dicționarullui Flaubert apare în versiunea marii traducătoare Irina Mavrodin, fiind bogat (și inteligent!) ilustrat de Mircea Pop.

Semnat: PR-ul de serviciu al Editurii ART.

Gustave Flaubert, Dicționar de idei primite de-a gata

traducere de Irina Mavrodin

Editura Art, 2018

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine