Religia și muzica se vând întotdeauna bine, cu condiția să fie suficient de siropoase și/sau de dramatice. Genurile muzicale sunt precum zeii păgâni, iar artiștii/muzicienii sunt ca niște mari preoți/preotese ale cultelor respective, fiecare prelat-menestrel încercând să te convingă că zeitatea lui este caracterizată de marinimie, de rațiune și, implicit, că este adevărata cale de urmat.
Apărută relativ recent, acum 2 ani, gruparea sonoră Kosmic Blues reușește să se joace cu simțurile și să manipuleze percepțiile fiecărui posibil consumator de muzică. Fie că îți zdruncină convingerile pe care le aveai despre cultura pop, fie că îți dereglează spectrul vizual cu multitudinea de culori în care ajungi să “vezi” cu urechile sonoritățile celor 12 piese, fie că îți invadează nările cu mirosul obsesiv-sărat al brizei marine sau cel de pământ ud, ori cel de lemn ars, fie că îți populează imaginația cu tot felul de întruchipări mistico-divine, albumul de debut Kosmic Blues este un exercițiu reușit de prozelitism pentru o nouă, poate, religie cu de toate: fusion-ul de blues, funk, folk, jazz , hip-hop și muzică electronică.
Performața nucleului de bază al grupului (Cosmina Soare, Paul Alexandru și UFe – Robert Petre) este susținută de o droaie de muzicieni locali din zone diferite: Paolo Profeti (saxofon), Mandela Gajol (flaut), Sebastian Burneci (trompetă), Ciprian Partenie (trombon), Muse Quartet și Alexei Țurcan. Batalionul ăsta de muzicieni este bine strunit de noul și efervescentul label Vinyl, Rum, Tapas & Wine.
Intro – merită totuși un nume, nu doar aproape-insesizabilul “intro”. Piesa este echivalentul unei Proscomidii, partea pregătitoare a ritualului religios, doar că în loc să pregătească pâinea și vinul pentru împărtășanie, cei de la KB îți pregătesc simțurile pentru inițiere.
The Best is Yet to Come – poate cea mai cu lipici-la-urechi piesă de pe album. Orice ai fi încercat până acum: băutură, țigări, droguri, lame, seringi, sex etc – the best is yet to come.
Get up, Soldier! – în melting-pot-ul sonic al materialului își face loc și niște esență de reggae. Pe lângă puternicul mesaj anti-război, este poate cel mai reușit tribut adus muzicii lui Bob Marley.
There Was a Girl – piesa are potențial de dezvoltare/declinare într-un eventual spectacol de teatru muzical a la Broadway.
Friendship – o combinație de bossa nova, slow funk și gospel a la Etta James
Indi – pentru că suntem tributari etichetelor, iar fără o „standardizare” a produselor, chiar și a celor muzicale, nu mai suntem capabili să înghițim nimic, celor de la Kosmic Blues putem să le spunem “Romanian Thievery Corporation”.
Mirror – în contextul lungimii medii a pieselor de pe LP, de 4 minunte, Mirror pare un spot comercial de 2 minute, ce-ți lasă impresia că ar fi singura piesă telurica din material, dar, de fapt, propovăduiește toleranța.
Childhood – parte predică ecumenico-muzicală, parte exercițiu terapeutic de lucrat cu sinele.
This Way – până la urmă cheia evoluției umane este contestarea zeilor, apucăturilor retrograde, convingerilor etc.
Wake Up, Little Sparrow! – piesa asta cu care își începeau voiajul în industria muizicala cei de la KB, acest tribut adus Ellei Jenkins, este cea mai bine realizată călătorie prin istoria muzicală a lumii.
Nature – te învață cum să pictezi sonor cu ajutorul notelor dizolvate în corzile chitarei sau viorilor.
Bamboo and Rice – ca orice liturghie/slujbă religioasă, albumul se încheie cu ceva de îmbucat pe post de anafură.
Într-o societate îngrozită de bătrânețe și înnebunită după eternitate, ce-și ghidează existența fastidioasă după canoanele nutriționiștilor și esteticienilor Kosmic Blues (și alți artiști) încearcă să te facă să-ți depășești propria superficialitate.
