Am ajuns prin zona Moldovei și mă minunez că pot servi masa în interiorul restaurantului; așa de tare ne-am obișnuit cu restricțiile, că ni se par omniprezente, doar că nu-s. Însă depărtarea de București se simte în calitatea mâncării și mai ales în atitudinea față de mâncare. Nu zic că nu e gustoasă bucătăria moldovenească, doar am trăit ani buni în Chișinău și am ceva experiență, însă nu văd aplecarea aceea spre perfecțiune, în care bucătarul (sau ajutorul lui) merge dimineața la piață și creează un meniu pornind de la ce se găsește #veryfreshlocal. Sau măcar aprovizionarea cu păstrăv (cel mai probabil de la vreo crescătorie din apropiere) să se fi făcut suficient de des încât să poți savura un pește proaspăt în loc de unul proaspăt decongelat; și aș putea continua cu celelalte ingrediente din meniu. Din comoditate, dar și din lipsa unui challenge din partea noastră, a clienților, patronii burdușesc congelatoarele cu de toate, astfel încât să poată prepara a la carte orice, dintr-un meniu de 30 de pagini. Dacă tot coexistă două segmente distincte de clienți, măcar să fi avut, pe lângă meniul principal, o foaie A3 cu doua-trei variante propuse pentru meniul zilei (a nu se confunda cu acel meniu de buget servit în timpul prânzului pe lângă corporații). În fine, toata pledoaria asta am făcut-o ca să ajut la conștientizarea misiunii noastre de a cere; dacă nu cerem, probabil că nu vom primi în veci mâncare moderna, din ingrediente proaspete, crescute în proximitatea cârciumii, nu aduse de la sute sau mii de km. Dintre un păstrăv decongelat și hribi decongelați am preferat pe cei din urma, mai ales că mi-au garantat că sosul de smântână conține ce trebuie 🙂

Micul dejun însă m-a surprins cu zacusca de ghebe și laptele bătut (now we’re talking)

**

O asociere cu care întotdeauna puteți merge la sigur este între cotlete de berbecuț și un vin roșu din soiul Xinomavro (Grecia). Încă nu am găsit un vin românesc asemănător, și dacă încercați, veți înțelege. Pe de altă parte, cotletele de berbecuț nu necesită vinuri puternice, extractive, care să domine, ci vinuri care să îmbine fericit aromele de fructe roșii cu cele savory (vegetal, ierbos, nuanțe de pământ și tot ce se găsește în covorul vegetal din pădure etc). Sunt extraordinar de gustoase vinurile supracoapte, gen Primitivo sau Negroamaro, însă vinurile ce au pe lângă notele de fruct și aluzii de frunze de tomată sau ardei gras sunt mult mai potrivite pentru asocierile culinare, în timp ce vinurile din prima categorie sunt excelente ca stand alone.

Xinomavro este un soi perfect pentru că are unicitate, are calitate, are potențial de învechire, și cu toate acestea încă nu a intrat pe radarul marilor investitori care ar putea presa prețurile peste limita acceptabilă. Acum ne putem bucura de vinuri bune la prețuri corecte (încă).

Sunt vinuri de o corpolență medie și taninuri coapte, care sunt fara îndoială prezente și vor asigura vinului potențial de învechire. Având un postgust plăcut și persistent, cu note condimentate și fructate, acest Dalamara poate fi consumat acum, însă va evolua cu certitudine în mod pozitiv ca urmare a maturării la sticla. Mi-a plăcut și caracterul ușor oxidativ, observabil încă de la analiza culorii (granat). Info doar pentru geeks: vinul este ecologic și pentru fermentație au fost folosite drojdii indigene, iar maturarea a avut loc pentru 6 luni în stejar franțuzesc.

Pentru că îmi place să savurez vinurile bune, am păstrat și pentru a doua zi, când am pregătit o lasagna delicioasă în care sosul bechamel (mucho) a făcut ravagii.

**

O altă asociere bunicică e între Riesling de Rhin și paste cu fructe de mare. Probabil se vor mai găsi și alte soiuri compatibile, dar asta am avut prin casa (v-am mai povestit de Vinca, are un raport calitate preț excelent; și aici cineva zboară sub radar și sper să rămână așa).

Rieslingul de Rhin are o tipicitate imposibil de găsit la alte soiuri, dar mai ales vine la pachet cu o aciditate mare, fiind astfel predestinat să însoțească mâncăruri dintre cele mai diverse și să spele palatul după fiecare înghițitură. Mai găsim vinuri bune din acest soi și pe la Crama Bauer (doar e neamț!) și la Nachbil (tot pe acolo).

Printre spaghete am rătăcit și o mână de spanac; face bine și la culoare și probabil, și fermierilor italieni.

Pentru că e sezon, am gătit și orecchiette cu pesto de leurdă. Aromele cu aluzii puternice de usturoi nu cred ca pot fi însoțite bine de niciun vin, așa că puteți încerca orice; mai puțin cola, bineînțeles. Probabil un chardonnay baricat, onctuos, ar merge dar n-aș strica un vin scump, pentru că asocierea ar fi debalansată din start (către usturoiul de pădure).

Exceptând lasagna, toate celelalte mâncăruri se prepară foarte rapid, așa că ar fi păcat să le comandați; cu ingrediente proaspete și de bună calitate, satisfacțiile sunt mult mai mari dacă gătești (din când în când) acasă. Și poți invita și prieteni, așa, pentru enhance.