Fashion Days și Radio Guerrilla prezintă #debungust: Raluca Lupu

Cea de-a doua etapă a campaniei #debungust, primul concurs de design vestimentar organizat de Fashion Days și Radio Guerrilla, a ajuns la final, așadar am dezvăluit azi dimineață cei 10 finaliști. Peste 150 de înscrieri au adunat zeci de proiecte cu viziune și pline de creativitate, în spatele cărora se află designer aspiranți, aflați la prima colecție.

Fiecare a prezentat 2 schițe de design vestimentar, parte a unei colecții de 12. Cei 10 finaliști vor prezenta întreg portofoliul juriului, iar unul dintre ei va câștiga premiul pus la bătaie și de pus pe manechin: 10.000 de euro pentru a-și transforma viziunea în realitate, adică a realiza colecția-capsulă ce va fi comercializată și vândută la secțiunea Romanian Corner de pe fashiondays.ro.

***

Joi, 23 septembrie 2021, ne-am auzit în Guerrilla de Dimineață cu finalista Raluca Lupu.

Studentă în anul 3 la modă, Raluca a primit un link de la o prietenă carea considerat-o o candidată perfectă. “Mi-am luat inspirația din portul tradițional românesc, din Muntenia și Transilvania. Sună poate a temă puțin plictisitoare, pentru că există deja o grămadă de interpretări, doar că eu cumva am preluat foarte subtil detaliile și le-am introdus în piese (…) Folosesc bumbac și fibra de bambus, toate materialele sunt de pe un site internațional cu certificate în materiale sustenabile”, ne-a povestit Raluca.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine