UNITER prezintă GALA PREMIILOR UNITER, ediția a 32-a

Premiile teatrului românesc, din nou, în Capitală!

Evenimentul de acordare a premiilor și distincțiilor din teatrul românesc va avea loc luni, 27 mai 2024, ora 19.00 la Sala „Ion Caramitru” a Teatrului Național București. În direct pe uniter.ro și TVR Cultural. De la ora 18.00, artiști, parteneri, apropiați ai evenimentului sunt așteptați la evenimentul de COVOR ROȘU.

Regizorul Bobi Pricop împreună cu scenograful Cosmin Florea sunt creatorii spectacolului Galei UNITER 2024. Ediția din acest an va pune un accent pe ideea de deschidere. Gala UNITER este un eveniment festiv și elegant, o celebrare a universului teatral din România; totodată, însă, rolul ei este de aduce artiști din toate generațiile ÎMPREUNĂ, de a continua și accentua cooperarea acestora. Este o Gală care are în vedere pe toată lumea, care aduce toți artiștii laolaltă, indiferent de vârstă, și care îi sărbătorește pe toți ÎMPREUNĂ.

Pentru a amplifica magia Galei și a o imagina drept un moment de evadare din realitate și cotidian, regizorul Bobi Pricop și scenograful Cosmin Florea – creatorii spectacolului Galei – au ales să amplaseze pe scena Teatrului Național un decor inspirat din zona picturii suprarealiste, creând un context deosebit, propriu acestui eveniment. 

 

STRUCTURA GALEI

GALA PREMIILOR UNITER se desfășoară anual, începând din 1991, acordând distincțiile Uniunii pentru fiecare an calendaristic încheiat.

Decernarea premiilor se face după principiul nominalizărilor decise de un Juriu format din profesioniști din lumea teatrului. Nominalizările pentru Gala Premiilor UNITER 2024 au fost făcute de un juriu format din teatrologi cu expertiză în domeniu: Alina Epîngeac, Octavian Szalad și Cristina Rusiecki.

În urma identificării nevoii provenite din evoluția și interconectarea teatrului cu noile tehnologii, s-au adăugat patru noi categorii de premii: Cel mai bun spectacol de teatru de animaţie / teatru pentru copii; Cea mai bună muzică originală şi sound design, Cel mai bun video design și Cel mai bun lighting design.

NOMINALIZĂRILE pentru anul teatral 2023 le găsiți aici:

https://www.uniter.ro/premiile-senatului-si-nominalizarile-pentru-premiile-galei-uniter-2024/

Juriul Galei Premiilor UNITER 2024

Care va decide câștigătorii, pe baza nominalizărilor de mai sus, este format din:

Richard Balint (actor), Alexandru Berceanu (regizor de teatru și film), Doru Mareș (critic de teatru), Viorica Petrovici (scenograf) și Maria Zărnescu (critic de teatru).

În adiția premiilor cu nominalizări, anual, Senatul UNITER decide premiile pentru întreaga activitate și premiile speciale.

Premiile Senatului UNITER la Gala Premiilor UNITER din 2024 sunt:

Premiul de Excelență „Ion Caramitru”: VALER DELLAKEZA, pentru o carieră excepțională, încununată cu rolul profetul Ieremia din spectacolul „Bros”, în regia lui Romeo Castellucci, jucat pe marile scene ale lumii

Premiul pentru întreaga activitate actriță: OANA PELLEA

Premiul pentru întreaga activitate actor: DAN CONDURACHE

Premiul pentru întreaga activitate regie: PETRICĂ IONESCU / PETRIKA IONESCO

Premiul pentru întreaga activitate scenografie: VIORICA PETROVICI

Premiul pentru întreaga activitate critică și istorie teatrală: MIRUNA RUNCAN

PREMII SPECIALE:

Premiul special se acordă actorilor Rodica și Mugur Prisăcaru pentru performanța în arta teatrului de păpuși și marionete

Premiul special se acordă Operei Comice pentru Copii din București pentru coerența și consistența programelor de educație prin artă a publicului tânăr

Premiul special se acordă Centrului Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița pentru inițierea și realizarea proiectelor teatrale „La câțiva oameni distanță de tine”, spectacol în regia lui Radu Afrim și „Tinerețe fără bătrânețe”, workshop condus de Silviu Purcărete

De asemenea, există și un premiu al Președintelui UNITER: FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE TEATRU DE LA SIBIU – 30 de ani

VOTUL PUBLICULUI

Colegii artiștilor nominalizați la Gala Premiilor UNITER sunt alături de ei și îi susțin în competiția pentru cele 15 categorii de premii. Mesaje video de susţinere pline de energie și creativitate venite din partea colegilor de breaslă rulează pe site-ul uniter.ro, pe conturile oficiale UNITER de Facebook, Instagram și YouTube.

https://www.youtube.com/playlist?list=PL6ms9o7jhmuUp35xe3NRrDciFdPYS0pn5

VOTAȚI-VĂ FAVORIȚII AICI:

https://www.uniter.ro/votul-publicului-la-gala-premiilor-uniter-2024/ 

Gala Premiilor UNITER văzută de …

Anul acesta evenimentul Galei este prefațat de campania „Gala Premiilor UNITER văzută de…”, inițiativă care ne oferă o analiză caldă, prietenoasă și deschisă a evenimentului. O serie de artiști români consacrați și-au expus aceste gânduri într-o serie de videoclipuri scurte difuzate pe pagina de Facebook UNITER, pe contul de YouTube al UNITER și pe contul de TikTok.

Alături de producțiile Asociației Șangri-La Artistic Ground, Teatrului Național Radiofonic și Societății Române de Radiodifuziune – „Orbis” și „Vara în care mama a avut ochii verzi” –, Radio Guerrilla are trei nominalizări la Gala Premiilor UNITER la categoria Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic:

„No worries, Cătălinicika!” de Adelina Toma, Radio Guerrilla

„Numai pentru totdeauna” de Ana Creţu, Radio Guerrilla

Paralelipiped” de Cosmin Teodor Pană, Radio Guerrilla

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine