Anica lui Petre Strâmbu, femeie frumoasă
Dar veșnic nesătulă de cele lumești
Așteaptă să-i plece bărbatul de-acasă
Și iese la poartă să ademenească drumeții;
Aceștia, la început, sunt mulți și foarte bucuroși
Dar repede îi stoarce de vlagă
Și-și caută alții, mereu mai flămândă
Și oricât de mulți, nu pot să-i ajungă.
Atunci Anica lui Petre Strâmbu descoperă grădina cu castraveți
Îi sapă, îi udă cu apă și-i crește mari
Se plimbă seara printre ei cântându-le îndrăgostită, îi mângâie și îi sărută
Și castraveții cresc mari și puternici cât niște armăsari
Anica lui Petre Strâmbu după ce face dragoste cu fiecare
Îi șterge frumos și așezându-i pe un șervet la poartă
Îi scoate spre o perfidă vânzare neputincioșilor drumeți de altădată.
Când s-a aflat
Un sat întreg și-a vărsat mațele toată noaptea
Și pândind-o, au prins-o a doua zi la spurcata-i îndeletnicire;
Anica lui Petre Strâmbu n-a murit sub ploaia de pietre
Trăiește și azi mai departe în comuna Buștenari
E undeva închisă între ziduri reci de piatră
E mare, bea țuică, miroase urât
Și vorbește numai despre domnul nostru Iisus Hristos.
