La începutul săptămânii am lansat ce-a de-a doua temă a noului sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Tu ce vezi când te privești în oglindă?.
Concursul se încheie duminică, 29 iulie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de mâine, 30 iulie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Textul de mai jos este unul din textele finaliste.
***
Să te privești în ochi poate fi minunat sau deprimant. Pentru că nu putem privi în noi și ne dorim să știm cum stăm, ne agățăm de licărirea privirii surprinsă pe fugă sau cercetată temeinic.
Simbolic, oglinda ca prieten sau dușman este interiorul nostru dar și locul de trecere dincolo, poarta inițierilor și a magiei. O vedem des în filme, mai mult sau mai puțin explicite în acest sens.
Când eram mic băteam cu degetul în apa ruginie a oglinzilor comuniste, ca să iasă afară băiețelul ăla ciufulit și să mă joc cu el. Descopeream râzând și universul oglinzilor deformate din parcuri, reflexii ale unei lumi ciudate, prea lungi, strâmbe sau prea grase.
Am auzit despre privitori de meserie care sunt incapabili să se privească în oglindă. Nu onest sau autocritic, ci deloc. Exercițiul privirii este pașaportul pe care nu și-l acordă spre lumea lor interioară. Rămân așadar străini de ei; cu cât se înstrăinează mai mult, cu atât își resping propria imagine ce-i privește. Așa se nasc dramele vieții noastre de toate zilele, atunci când nu suntem prieteni nici cu noi, nici cu lumea.
Însă știu și privitori care se iubesc în exces. Ei își transformă zilele în instrumente de șlefuit oglinzi și pe oamenii pe care îi întâlnesc în veșnici îndatorați de a se uimi în fața minunatului sau minunatei.
Oglinzile ne sunt primele partenere de râs și strâmbături. Unele animale procedează la fel: e fascinant să urmărești cum se prostesc delfinii când au o oglindă în bazin. Ludicul este și el o parte a semnificației oglinzii. Cine nu s-a prostit, măcar o dată, în oglindă?
Doamnelor, ați fi surprinse să aflați că machiajul zilnic chiar este un ritual. El dă chip dorinței general umane de a fi Altcineva, de a se metamorfoza, de a se schimba. Să fie oare dorința cea mai ascunsă a omului, aceea de a renaște sub un chip nemuritor, veșnic tânăr și frumos, un chip pierdut cândva asemenea inocenței? Nu știu, lămuriți-mă voi. De altfel, chiar mitul lui Narcis și autoîndrăgostirea lui în oglindă presupun o frumusețe originară ieșită din comun, după care omul tânjește fără odihnă.
Oamenii rămân însă cea mai exactă oglindă a noastră. Când te împiedici în autoevaluare, ceilalți îți vor da măsura propriilor tale limite. Fizic, te observi pe tine bătrân în copiii care cresc, în prietenii care, și ei, îmbătrânesc, în actori sau în cunoștințe pe care nu le-ai mai văzut de mult: „Ce a îmbătrânit și ăsta!”. Dar „ăsta” ești chiar tu. Când realizezi asta, râzi. Sau plângi, depinde de teama ta de timp și de moarte. Sufletește, semenii ne oferă o radiografie fină a neputințelor noastre. Vrei să te privești în oglindă fără să ai una? Vezi cum te simți între oameni, între cunoscuți și necunoscuți, între prieteni sau dușmani, între inocenți sau între corupți.
Când mă privesc în oglindă uneori văd un copil vesel, alteori un adult responsabil, dar cel mai des văd doar cearcănele. Atunci îmi fac cu ochiul, complice. Când mă privesc în ceilalți…dar despre asta în altă povestire.
Dacă, într-o dimineață, te vei trezi bătrân, bolnav și obosit, sau pur și simpu fără chef (mica anticameră a depresiei) și, privind în oglindă vei descoperi un străin, nu te speria! Amintește-ți că ai visat, cândva, să schimbi lumea sau măcar să te înțelegi cu ea. Un motto de urmat, al neuitatului poet: nu renunța niciodată!
Adevăratele înfrângeri,
Sunt renunțările la vis.
