Înapoi în viitor, albumul complet

Prima formație pe care o asociez cu copilăria e, de departe, Electric Light Orchestra. Știam să le fredonez piesele înainte să pot să le înțeleg versurile în limba engleză. Evident, de vină e taică-meu, care a avut grijă să ascult albumele băieților peste tot, în casă, în mașină, în drum spre munte, spre mare, oriunde putea fi redată o casetă, practic, așa că era inevitabil să apară printre primele ediții Album Duminical, pe radio. Sunt conștient că pentru mine înseamnă mult din motive absolut subiective, dar asta e, trebuie să îi împart cu voi.

Albumul Electric Light Orchestra pe care l-am ales e povestea lor concept cu care, tot subiectiv, rezonez eu cel mai bine: Time. Un album apărut în 1981, cu trei ani înainte să mă nasc, despre o călătorie în timp până în anul 2095. Despre un tip, mai exact, care face călătoria asta pe parcursul a 13 melodii și trece prin toate trăirile cuiva care nu mai recunoaște lumea înconjurătoare. Ca fapt divers, e singurul album muzical din lume dedicat călătoriei în timp. Coincidența, dacă ar fi doar atât, face ca albumul să sune destul de actual și acum, în 2018, având în vedere că suntem pe vârful unui val de 80s revival. Și noi oricum prețuim timpul foarte mult la Album Duminical, așa că, poftim, un argument în plus!

Deși povestea călătorului în timp, pe parcursul albumului, nu e cea mai fericită, stilul melodiilor e foarte diferit de la una la alta, majoritatea fiind uptempo, vioaie. Printre femei android, care pot fi și – surpriză – telefon, călătorii pe Lună, străzile de cu 100 de ani în urmă și clădiri ca turnuri de fildeș, tema principală rămâne dorul de iubirea din trecut, într-o lume nouă, sintetică. Freudian, chiar. Recomand ascultarea albumului Time cu versurile la îndemână, fiindcă e, cu adevărat, o poveste. Și încă una care se desfășoară în timpul vieților noastre.

Ah, și, era să uit, dacă vă place, poate mai aveți norocul să prindeți bilete pentru turneul european pe care Jeff Lynne, omul din spatele și din fața proiectului Electric Light Orchestra, îl are anul acesta. Eu mi-am luat la Amsterdam. Enjoy!

1 comentariu
    Permalink

    Trebuie să fie interesant să aflu cum este posibil ca oamenii care asculta muzică astăzi si care au la îndemână cel puțin 3-4 variante identice cu ELO, dar actuale, să asculte totuși ELO. Doar fiindcă urechea lor recunoaște sunetele? De fapt pe asta se bazează toată industria muzicală, pe repetiție? Cunoscut devine automat plăcut?

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine