Două cuvinte despre un film inovativ și straniu, Symbol (Shinboru, 2009), de Hitoshi Matsumoto. Totul e să aveți răbdare cu începutul, care pare destul de banal, însă după…, ce se întâmplă după rupe tot! 🙂
O parabolă foarte ingenioasă, despre modurile în care descifrăm realitatea, modurile în care interpretăm și încercăm să rezolvăm tot felul de probleme, unele absurde sau cu sensuri ascunse, iar, dacă mai punem în joc și atracția pentru conspirații, tensiunea paranoidă este garantată. Filmul poate fi înțeles și ca dezvoltare progresivă a unei psihoze spectaculoase.
Concluziile mele, paralele bineînțeles… Păi, constrângerea e mama evoluției, nu? Totul pornește de la arhetipalul „n-ai încotro“, care, în sine, este absurd, dar noi îl vom prepara după propriile noastre necesități. Îi vom adăuga sare și piper, îl vom ștanța cu simboluri, îl vom oculta sau îl vom spăla în ape metafizice. Totul ca să justificăm cumva chinurile înaintării prin ceața istoriei, oripilați de perspectiva uitării totale.
Pe de altă parte, acest film m-a dus cu gândul la Cubul (din 1997). Probabil că vă amintiți, un puzzle cu nuanțe horror, realizat într-o manieră minimalistă. Câțiva captivi într-un spațiu ostil, nimeni nu-și amintește cum a ajuns acolo, toate ingredientele pentru o parabolă existențială, scapă cine poate, dar împreună e mai ușor și, desigur, nebunul, care știe el ce știe. Totuși filmul lui Matsumoto (Symbol) este mai elevat, mai complex, efectele speciale sunt beton și chiar frizează arta contemporană. Și când te gândești că-i din 2009. Gata, nu-l ratați!
