„Interior zero”, cel de-al doilea film regizat de Eugen Jebeleanu, intră în cinematografe pe 14 noiembrie

După un parcurs festivalier în jurul Europei și câteva proiecții speciale în România, filmul „Interior Zero”, în regia lui Eugen Jebeleanu, intră în cinematografe începând cu 14 noiembrie.

„Interior Zero” a fost prezentat în premieră mondială la Festivalului Internațional de Film de la Vilnius și a călătorit în 7 țări europene prin programul dedicat regizorilor emergenți, Smart 7. Regizat de Eugen Jebeleanu, după un scenariu scris de Ioana Moraru, filmul este o ecranizare a romanului Interior zero scris de Lavinia Braniște.

„Lansarea filmului în cinematografe închide cercul acestui proiect care m-a făcut să explorez cine sunt ca regizor de film. Am încercat să fiu cât mai aproape de felul meu de a lucra în teatru. De aici poate vine și această formă a filmului, între intim și politic. Realizarea acestui film a însemnat pentru echipă și un proces de autoreflecție ca artiști și cetățeni. Sper ca oamenii să fie curioși să vadă un film despre cotidianul unei generații în situații delicate, la locul de muncă sau în interacțiuni umane, într-o cheie a umorului ascuțit”, precizează regizorul Eugen Jebeleanu.

Înainte de lansarea oficială în cinematografe, „Interior Zero” va avea o proiecție specială în cadrul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, pe 27 octombrie (luni), de la ora 20:30, la Cinema Muzeul Țăranului, o ocazie de a vedea filmul în avanpremieră, în prezența echipei.

„Interior Zero” spune povestea Cristinei, o secretară de 35 de ani care trăiește într-un București alienant și ostil. Ea încearcă să înțeleagă ce înseamnă să fie adultul funcțional pe care societatea îl pretinde, în timp ce se străduiește să fie un copil bun pentru mama care a crescut-o singură. Cristina este și personajul principal al unui roman pe care un regizor îl transformă în film. În povestea Cristinei încep să se instaleze actorii, dar viața fiecăruia și circumstanțele sociale care îi modelează încep să se suprapună peste ficțiunea care le-a fost oferită, pe care și-o însușesc treptat, punând-o la îndoială și alterând-o.

Rolul principal este jucat de trei actrițe: Valentina Zaharia, Cristina Drăghici și Cendana Trifan. Din distribuție mai fac parte și: Katia Pascariu, Alexandru Potocean, Emilian Oprea, Cristian Popa, Vlad Udrescu, Yann Verburgh, Irina Movilă, Dana Rogoz și Ada Galeș.

Interior zero este o producţie Icon Production, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. Filmul este produs de Velvet Moraru, imaginea este semnată de Marius Panduru, montajul de Cătălin Cristuțiu, scenografia de Mălina Ionescu, iar costumele de Velica Panduru.

Primul film regizat de Eugen Jebeleanu după un scenariu de Ioana Moraru, Câmp de maci, a fost prezent în peste 60 selecții oficiale la festivaluri din Europa, Statele Unite ale Americii și Asia, având în palmares 15 premii naționale și internaționale.

Despre programul SMART 7:

7 festivaluri de film din Polonia, Lituania, Portugalia, Spania, Grecia, România și Islanda și-au unit forțele într-o rețea care aduce împreună aceleași obiective și viziuni din zone culturale și geopolitice europene diferite. Acest parteneriat își propune să creeze o rețea de lucru și un forum de discuție pentru a dezvolta experiențele festivalurilor și ale echipelor acestora. De asemenea, Smart 7 își dorește să promoveze profesioniștii emergenți ai industriei de film, să ajungă la un public divers și să extindă circuitul expozițional pentru cinematografia europeană.

Despre Eugen Jebeleanu:

Eugen Jebeleanu este regizor de teatru și film, precum și actor român, cunoscut pentru spectacolele sale cu teme politice și sociale, dedicate vocilor minoritare și libertății de expresie. Din 2010, lucrează în România, Franța și Germania, colaborând cu teatre precum Teatrul Național din București, Théâtre Ouvert din Paris sau Schauspiel Stuttgart, montând piese ale unor autori importanți. A participat la festivaluri internaționale de renume și a fost distins în 2020 cu Premiul UNITER pentru cea mai bună regie. În cinematografie, a regizat Câmp de maci, multipremiat internațional și Interior zero, selecționat în rețeaua SMART7, iar în prezent lucrează la următorul său lungmetraj, Prețul aurului. A montat și spectacole de operă, precum I Was Looking at the Ceiling and Then I Saw the Sky și Nunta lui Figaro la Opera din Lyon.

Doctor în artele spectacolului, a predat la UNATC București și la Universitatea din Sibiu, susținând și ateliere în Franța și Germania. Din 2017 conduce, alături de Yann Verburgh, compania Cie des Ogres. 

Despre Icon Production:

Înființată în 1994 de către producătoarea Velvet Moraru, Icon Production este una dintre primele companii independente de producție de film din România. Încă de la început, compania a susținut producții care și-au propus să confrunte spectatorii cu complicata moștenire socială, politică și economică a secolului al XX-lea. Printre cele mai importante se numără Câmp de maci, în regia lui Eugen Jebeleanu, Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu, în regia lui Andrei Ujică, Quod Erat Demonstrandum, de Andrei Gruzsniczki și Charleston, de Andrei Crețulescu. Toate producțiile companiei, lungmetraje și scurtmetraje de ficțiune sau documentare, au fost selectate și premiate în cadrul unora dintre cele mai importante festivaluri internaționale de film la Cannes, Roma sau Locarno.

***

Văzut de Radio Guerrilla.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine