Viața în trei chelneri

Ce să fie? O măslină, o scobitoare? Facem un platouaș? E proaspăt totul să știți! Vă dau ceva select… Deci, marcăm și o porție de pâine, o salată de sezon și cartofi prăjiți? Cât să fie, o sută, două? Tocmai s-a terminat, să știți, a fost aglomerat azi.

Câteva citate din marii chelneri clasici. Viața, destinul sau poate doar încăpățânarea a făcut să-mi petrec o semnificativă cantitate de timp printre aceste personaje pe care iconic ni le desenăm în minte ca fiind îmbrăcate în costume negre și cămăși albe. Ca și agenții CIA, diplomații, agenții de asigurări sau pinguinii. E o lume întreagă a chelnerilor, ospătarilor, picolilor, runner-ilor, o lume ce se rotește în jurul unui șervet alb însoțit de un pix și un drec. Relația mea cu ei a fost mereu una cu năbădăi, i-am iubit, i-am urât, i-am ignorat. Am avut totuși o pornire în dimineața asta de a scrie despre trei dintre ei, trei care într-un fel sau altul m-au făcut să zâmbesc. Undeva pe la începutul anilor ’90, în Olimp, era o vreme când Cireșica era o dugheană de tablă dubioasă în care nici măcar scriitorii, de la Vila Scriitorilor de vizavi, nu intrau cu inima împăcată. O dugheană cu trei, patru feluri de mâncare și bere ieftină servită în halbe insalubre și ciobite. Pe vremea aia exista Nea Mihai, unicul chelner, mereu beat. O pălugă de om în niște pantaloni de stofă neagră decolorată și o cămașă albă cândva, mereu cu ochii sticloși și fără expresie. La vârsta fragedei tinereți aveam, cu Nea Mihai, două variante de a mânca moca. Prima, când mai aveam câțiva lei în buzunar, era metoda „ciorba de legume” în care ne așezam la masă 6-7 oameni, mâncam bine, după care ne căram pe rând unu câte unu până mai rămânea doar unul sigur la masă. De obicei eu. Îl chemam pe Nea Mihai și îi ceream nota. Omu’, beat deja pentru a doua oară pe ziua aia, întreba: „– Ce ați consumat?”, senin răspundeam „–O ciorbă de legume”. Plăteam ciorba și plecam. Metoda doi, supranumită metoda „bani de țigări”, o foloseam doar atunci când chiar nu mai aveam nici bani de țigări. Era cam așa – ne așezam la masă, comandam la greu, iar la final, pe un ton nervos îl strigam pe Nea Mihai și îi spuneam: „– Hai bre nu ne mai aduci restul ăla odată…”, „ – Păi cât trebuia să vă aduc?”,  „– Douăzeci de lei, dar păstrează zece bacșiș și adu zece”. Și uite așa omul era fericit că a făcut bacșis, noi mâncam gratis și plecam și cu bani de țigări. Acum vreo 4 ani, la aproape douăzeci de ani de la ultima ciorbă pe care am mâncat-o în dugheana aia de tablă, l-am zărit pe Nea Mihai, dând cu mătura pe peronul gării din Olimp. Am vrut să opresc și să-l ajut cu ceva pentru faptul că a hrănit gratis, fără să știe sau să vrea, niște suflete de studenți săraci. N-am făcut-o.

Acum vreo trei ani aveam un chelner angajat, unul mic și țigănos, dar extrem de harnic și cu vorbele la el tot timpul. Era poreclit Paciotti, pentru că purta tot timpul pantofi cu vârful ascuțit. Aveam pe vremea aia un client care de două ori pe lună închidea cârciuma. Om serios, bea până la ziuă, până nu mai știa de el. Dar era relaxat pentru că știa că are cine să aibă grijă de el. Dimineața Paciotti îl urca în taxi, îl ducea până acasă, descuia ușa apartamentului și-l băga pe om în pat. Luni la rândul a făcut chestia asta. Dacă nici astea nu mai erau servicii excepționale, nu știu ce să zic. Între timp clientul cu pricina s-a căsătorit, iar Paciotti este în continuare chelner, dar în Australia.

Sâmbătă am fost la Animaletto. Loc de hipsteri și liber cutezători aflat pe strada Visarion, lângă biserică. Titulatura îl recomandă ca pizza bar, meniul ca restaurant urban. Am fost acolo pentru prima oară. Locația nu e mică. Ce m-a speriat a fost faptul că în loc de chelneri aveau doi hipsteri. Un băiat cu dioptrii serioase, trening și, bineînțeles, șapcă și o fată, Dana, cu mulți cercei în zone dureroase și bașcheți galbeni. Cum prejudecățile mele legate de hipsteri sunt mai mari decât alea legate de polițiști, casiere sau agenți de pază, m-am temut amarnic că toată seara va fi un fiasco. Dar se pare că viața ține mai tot timpul morțiș să demonstreze că bate prejudecata. Dana, chelnerița noastră din seara cu pricina, a intrat direct pe locul întâi în topul chelnerilor din urbe. Deși ținea de una singură un demisol și o terasă exterioară, a fost cel mai prietenos, amabil, priceput chelner pe care mi-l aduc aminte în București în ultimii 6-7 ani. N-am așteptat după nimic, a avut răspuns la orice (eu fiind de felul meu un client dificil), ne-a recomandat perfect iar atunci când, după a patra sticlă de vin, am vrut ceva ce nu era în meniu, a inventat pur și simplu acel lucru și a fost superb. Mi-e greu să fac un review despre Animaletto – locație , mâncare, atmosferă, dar, fără niciun dubiu, fata aia e un argument solid pentru care merită să mergi acolo.

Nu e simplu să fii un chelner bun, așa cum, cred, că e foarte greu să fi un chelner prost, dar unii se străduiesc din răsputeri să fie catastrofali. Despre ei într-un articol viitor. Până atunci pentru desfătare las aici un link:

Nota vă rog!

1 comentariu
    Mihai Eremia

    Ciorbică, mămăliguță, sărmăluţe… Toate sunt diminutive la chelneri… Ca și cum ar fi copii lor

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine