La începutul săptămânii am lansat cea de-a noua temă a celui de-al doilea sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Povestește-ne care a fost cea mai frumoasă călătorie pe care ai făcut-o. Cu poze cu tot, preferabil. Un jurnal de vacanță, dacă vreți.
Concursul se încheie dumincă, 8 iulie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 9 iulie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Iunieta se califică în finală cu textul de mai jos.
***
Mă sufoc în cort. Prea mic, înconjurat de țânțari și gâze, îmi este frică să ies, așa că trag fermoarul și încep să fac exerciții de respirație. Unu, doi, trei, hai că trece. Asta visasem cu o zi înainte să plec în Delta Dunării. Gândul că o să fiu atacată de țânțari și gâze a trecut abia când mi-am cumpărat tot ce mi-a recomandat farmacista. Aveți de plată 100 lei, îmi spune ea, lăsându-și la vedere rujul de pe dinți. Plătesc și iau produsele, simțeam cum senzația de mâncărime care pusese stăpânire pe corpul meu începuse să dispară.
După un drum de cinci ore cu trenul de la București la Tulcea, ne-am urcat într-un vaporaș cu destinația Sfântu Gheorghe. Îmi fac loc printre saci de dormit, corturi, ghiozdane și găsesc trei locuri libere. Le împărțim la cinci. Stăm câte doi, mai ieșim pe punte. Frate, barca asta face patru ore, ne anunță vocea pițigăiată a unui tip bronzat cu urme. Măcar are sandale faine, mă gândesc, împletite, par comode. Pun capul pe umărul prietenului meu și adorm. După ceva timp mă trezește sunetul unei beri deschise. Am gâtul uscat și picioarele amorțite, așa îmi dau seama că am dormit mult. De data asta nu am visat nimic.
Am ajuns la Sfântu Gheorghe mai repede decât aș fi crezut, coborâm unul câte unul, cărând rucsacii plini și grei. Suntem mulți dar este liniște, se aud doar greierii. Eu rămân în urma grupului, mă opresc să fac poze bărcilor uitate în ponton.
Mi se lipește pălăria de frunte, soarele bate puternic dar căldura nu mă sufocă ca-n București. Mi-e bine. Străbatem aproape tot satul până ajungem la cazare. Casele sunt mici și lipite una de cealaltă. Din poartă-n poartă stau agățate mesaje cu oferim masă și cazare. Așa am găsit-o și noi pe tanti Mariana care ne-a gătit pește și icre în a doua zi. A fost cea mai bună masă pe care am mâncat-o vreodată. Pentru 25 lei de persoană, am primit un platou mare de pește prins de soțul ei. Tanti Mariana gătea în fiecare seară pentru turiști. Au început să vină mai mulți turiști străini, ne povestea ea în timp ce mai făcea o rezervare pentru a doua zi. În fiecare seară, după cină, mergeam spre plajă. Nisipul rece ne alinta picioarele încălzite de soare. Mergeam pe jos cam 10 minute până ajungem în locul în care ne simțeam ca și cum am fi singuri pe lume. Cerul plin de stele, marea calmă, adierea vântului, mirosul de vară.
– De ce ne-a luat atâta timp să ajungem în Deltă? Îl întreb pe prietenul meu în timp ce mă joc cu picioarele în nisipul fin. Uite ce am pierdut până acum.
– Păi, ți-a fost frică de țânțari, îmi răspunde el, în timp ce îmi mângâie pielea fină.
