Niki Mărțoiu / Fetița pseudo-comunistă

…ea nu se putea proteja de pericole, decât pozând în fetița docilă sistemului, așadar se îmbrăca în straiele roșii pe care le purtau toți comuniștii “practicanți”.

Avea un singur loc în care putea să meargă fără urâțenia aia de scufiță roșie pe care o cususe maică-sa pentru a o ști în siguranță. La biserică! Acolo putea să poarte negru sau alb cum știa ea de la bunica ei că este doliul după Iisus, dar nici în biserică nu se simțea liberă să poarte magenta, pentru că atunci când a făcut asta, preotul a refuzat să o împărășească.

Așadar, fetița numită generic “Scufița roșie” (că doar nu crezi că era singura care purta așa ceva) era fashionistă, neadaptată și ca urmare, frustrată din pricina cutumelor.

Motivul pentru care a acceptat fără să crâcnească încercarea de a merge singură la bunica prin codrul defrișat de mârșavii “străini”, a fost acela că ea avea certitudinea  că bunica îi va dărui în sfârșit banii pentru rochia Gucci pe care și-o dorea atât de mult. Bunicii îi crescuseră pensia aceeași superiori care îi impuneau ei subtil scufița roșie.

Lupul, roșu și el, a remarcat-o în poienița cu floricele, i-a remarcat docilitatea (imaginea o trăda) și a luat decizia de a o transforma în partenera lui. A abordat-o discret, fin, cu delicatețe, i-a promis bunăstarea părinților ei, servicii minunate de “grijă” pentru  bunica și i-a promis că se vor revedea…

S-au revăzut curând.

Lupul o aștepta singur în casa bunicii care, întâmplător, stătea într-o casă ce îi fusese retrocedată mătușii lui, ceea ce înseamna că era în proprietatea lui prin moștenire, na!

La întâlnire au mâncat cozonacul bio și au băut vinul din coșuleț din pahare de cristal, i-au scris bunicii o vedere la azilul de bătrâni din satul vecin, și-au promis iubire veșnică, drept pentru care el a făcut-o purtătorul lui de cuvănt (îmbrăcată în rochie Gucci, evident).

Scufița roșie a rămas fashionistă, dar nu mai este pseudo-comunistă!

Vânătorul este în continuare în patrulare, nu vrea să furnizeze înregistrările camerei de supraveghere și nu va interveni în frumoasa poveste de “iubire”!

………………………………………………..

La începutul săptămînii am lansat cea de-a șasea temă pentru concursul Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră, a Grupului Consumatorilor de Radio Guerrilla. Și de data aceasta, nu v-am mai întrebat, v-am provocat. V-am provocat să rescrieți finalul cunoscutei povești pentru copii Scufița Roșie.

Concursul se încheie duminică, 6 mai, la ora 14:00. Până atunci, primim textele voastre pe adresa statmajor@guerrillaradio.ro. Iar marele câștigător al premiului de 100 de euro va fi anunțat în Guerrilla de Dimineață de luni, 7 mai. 

Niki Mărțoiu ne-a scris și de data aceasta, iar noi am publicat-o și de data aceasta. 🙂

1 comentariu
Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine