La începutul săptămânii am lansat cea de-a șaptea temă a noului sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Trimite-ne o poezie scrisă de tine.
Concursul se încheie duminică, 24 februarie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 25 februarie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Poezia de mai jos este una din poeziile finaliste.
***
Mocirla de afară-i științifico-fantastică,
Arată ca tema, la educație plastică
Razele UV lovesc un pic sălbatic,
Taxi-ul face scheme, aproape acrobatic.
Calc elegant, în lacuri stradale,
Mi se strecoară-n cap, imagini tropicale,
Valul de sub roți, este un val atlantic
Iar groapa din asfalt este de tip cuantic.
Ajung în tramvai, și sprijin o bară
Și totul împrejuru-mi, e ca o povară,
Printre clipiri vad clar, un loc neocupat
Și mă trezesc rapid, mă-mping anticipat.
Dar din neant, din vid, univers paralel,
O babă spațială, se așează brusc pe el.
Mă îndreptam spre casă, un pic cam ofticată
Când simțul olfactiv mi-e lovit c-o lopată,
Vapori de diluant, vopsea și ciment
Iar bormașina urlă, într-un stil dement.
Se pune iar asfalt și se repară gropi
Smoala este încinsă și sare cu stropi,
Vestitorii primăverii cei adevărați
Băieții ce sprijină lopata supărați.
Cât am fost la plimbare, m-a cam luat o gripă
Am o migrenă nașpa si neuronii țipă,
Cred ca m-a prins curent, de artistă neînțeleasă
Să-ncep iar tratamentul cu aspirină proastă.
Probleme la mansardă, mă chinuie idei
Să pun de mămăligă, sau să scriu odisei?
E doar o alta sâmbătă, e mirobolantă
Eu nu sunt artistă, sunt casnică ambulantă
Să se facă va rog, un pic de lumină,
Că iar am rufe albe, de bagat la maşină.
S-a făcut deja seară, am mai îmbătrânit
Cheful de treabă tinde, spre minus infinit
A început serialul, turcesc, și nu discut
Vreau să asimilez, tot acest conținut
Pun pauză la creier și vegetez hipnotic
Că pentru lenea asta, nu am antibiotic.