Cum să te apropii de filozofie fără să fii intimdat de greutatea subiectelor pe care le-au abordat de-a lungul timpului filozofii? Care să fie calea de acces către marile concepte filozofice? Și, nu în ultimul rând, cum să captăm interesul tinerilor spre filozofie? Știu că pare greu de crezut, dar cele trei întrebări au un răspuns comun: Socrate. Binecunoscutul maestru al lui Platon, ilustru pentru înțelepciunea sa și pentru tragicul său sfârșit, figură marcantă a gândirii antice fără să fi lăsat nimic scris, Socrate constituie un exemplu elocvent ca să înțelegem valoarea exercițiului filozofic. Deloc sofisticat sau pretențios, Socrate a fost un model de curaj și moralitate pentru discipolii lui, dovedind că a filozofa nu trebuie neapărat să constea într-un disurs (aparent) contradictoriu ori paradoxal (ca în cazurile lui Heraclit sau Parmenide).

Metoda filozofică inventată de Socrate, maieutica (altfel spus, moșirea adevărului) ar putea să ne fie de folos în prezent cu atât mai mult cu cât se vorbește în ultimii ani de fake news și post–truth. Calea dialogului și a urmăririi unui fir argumentativ din aproape în aproape constituie elementele fundamentale ale metodei socratice. Dar de ce Socrate este filozoful pe care să-l luăm în considerare și cu care să ne apropiem de problematicele profunde? În definitiv, nu a scris nimic și tot ce știm despre gândirea lui ne vine îndeosebi de la Platon și dialogurile sale care îl au ca personaj central pe Socrate. Lipsit de pedanterie,

Socrate a fost exponentul unui mod de a gândi întrebările esențiale ale lumii și ale ființei umane care rămâne relevant și în zilele noastre. Ce este fericirea? Ce este iubirea? Ce este virtutea? Ce este binele? Cum putem fi mai buni? Cum putem ajunge la adevăr? Toate aceste întrebări dificile au fost ridicate de Socrate și nu doar în dialogurile lui Platon, ci și în viața reală. Nu degeaba sondarea acestor subiecte a stârnit rumoare în Atena, căci Socrate avea obiceiul să-i interpeleze, îndeosebi pe tineri, și să intre în discuții animate pentru a le forja gândirea și caracterul interlocutorilor.

Într-o societate decadentă, care se complăcea în savurarea tuturor plăcerilor materiale, Socrate încerca să-i motiveze pe tinerii atenieni să gândească pe cont propriu și să descopere ceea ce este cu adevărat esențial pentru o viață bună. Dorința sa de a forma cugete libere care să poată avea un simț critic și un ochi abil pentru a discerne falsitatea de autenticitate și minciuna de adevăr i-au adus oprobriul public. La acestea s-a adăugat și franchețea sa recunoscută în epocă, nesfiindu-se să-i demasce pe cei înfumurați și închipuiți chiar dacă aceștia proveneau din elitele aristrocrate ale cetății ateniene.

Dacă încă nu sunteți convinși că Socrate este „omul” vostru, cel care vă va deschide ochii și vă va călăuzi pașii pe făgașul filozofiei, atunci iată cinci motive pentru care ar merita să luați aminte la acest personaj extraordinar și, totodată, și cinci argumente pentru care sigur v-ar fi plăcut măcar să-l scoateți la o bere (la un vin neîndoit în cazul lui):

1. Energic, ager la minte, iubitor de oameni și de vin, Socrate era exact partenerul ideal pentru conversații nesfârșite, care ar fi putut să înceapă de la (aparent) cel mai mundan subiect și să ajungă în miezul nopții la cele mai înalte considerații filozofice.
2. Un critic acerb al societății în care trăia, Socrate îi încuraja pe cei din jurul său să pună la îndoială prejudecățile, credințele luate de-a gata și orice autoritate discreționară. Socrate își uimea concetățenii cu lipsa sa de preocupare pentru aspectul exterior și, în general, pentru orice era superficial și inautentic. Fost veteran de război, Socrate nu era ușor de intimidat nici de cei mai malițioși critici ai săi.
3. Personalitate controversată, Socrate nu se sfia să îi critice pe sofiști și pe cei care credeau că înțelepciunea și cunoașterea pot fi dobândite rapid și fără efort sau că pot fi tranzacționate ca niște mărfuri. Stilul liber și lipsit de pompă prin care se angaja în discuții filozofice cu oricine în piața publică, i-a atras lui Socrate atât dușmani, cât și susținători și discipoli.
4. În discuțiile sale cu cei care se încumetau să-l urmeze pe drumul cunoașterii, Socrate le vorbea acestora despre importanța ascultării daimonului, acea voce interioară edificatoare în momentele cruciale. Dacă conceptul de spirit care îți ghidează pașii în circumstanțele cele mai dificile vi se pare straniu, atunci puteți să vă gândiți la daimon ca la un tip de intuiție fină sau simț intern care te ajută să iei deciziile bune. Într-o lume în care tot mai adesea suntem îndemnați să ne ascultăm intuițiile, a înțelege mai bine conceptul original utilizat de Socrate s-ar putea dovedi de folos.
5. Socrate nu era un simplu predicator care îi învăța pe atenieni despre virtuți pe care el nu le practica ori cultiva, ci dimpotrivă, a dovedit tărie de caracter până în ultima clipă a vieții sale. Acuzat de impietate față de zei și de coruperea tinerilor atenieni și condamnat la moarte, Socrate a avut posibilitatea să evadeze din închisoare și să scape de crunta-i pedeapsă. A refuzat însă oportunitatea de a fugi, acceptându-și condamnarea, deși se considera nevinovat. Curajul și fermitatea în fața morții și a nedreptății l-au făcut și mai popular în rândul apropiaților lui.

Cristian Vechiu

***

Mai multe poți afla de la Cristian Vechiu la cursul organizat Filozofii greci: Best of din 11 martie la Fundația Calea Victoriei.