Victoria Breia / Sindromul Scufița Roșie

La spectacolul de teatru inspirat de povestea Scufița Roșie, cei mai mulți copii se revoltă, sar din scaun, strigă: “Scufița Roșie, nu-l asculta!”, “Te păcălește lupul. Vrea să te mănânce”, “Fugi!”. Deștepți copiii ăștia, își zise ea. Ei par că știu deja că pot schimba cursul istoriei. Par să știe că au ceva de spus în povesta asta.

Ah, naivitatea asta a fetiței împinsă de părinți prin viață fără nici cea mai mică idee de ce înseamnă viață nu încetează să mă uimească!”, își mai zise ea, gândindu-se că la vârsta lor i-ar fi prins și ei bine puțin din știința aceea a micuților din sala de teatru. Toate povestirile de groază cu care o speriaseră părinții ca să o pună în gardă păreau că pândesc de după ușa aia dublă, de placaj, ca o membrană dublă, fosfolipidică, cu pori permeabili. La atingerea pragului, se declanșează potențialul de acțiune și se deschid canale. Și ei îi era mereu teamă că odată declanșat procesul, n-o să-l mai poată opri nimeni. Și canalele ăstea îi scăpau mereu de sub control.

Sindromul ăsta al Scufiței Roșii, de care credea că suferă, odată declanșat, se propagă. E roșu, precum primele lucruri primite în dar de ziua ei de care își amintește (de la mama, cum altfel?). Fetița e fericită și neștiutoare și plutește prin viață, cu scufița ei roșie pe cap cu tot. “Du-te, fetițo, bunica ta e puțin răcită și stă în pat. Du-i merindele astea, ca să prindă puteri”. Și uite-așa, cu povața să nu stea de vorba cu străinii și un coș cu de-ale gurii, și-a trimis mama copilul în pădure, la casa bunicii.

Pădurea era împânzită de flori frumoase și fetița a urmat sfatul lupului și s-a apucat să culeagă un buchet multicolor, să i-l ducă bunicii. Lupul și-a văzut de planurile lui și a mâncat-o pe bunică, s-a așezat în pat și a așteptat.

Mama Scufiței, neștiutoare, de cealaltă parte a pădurii, aștepta să i se întoarcă fetița cu bine, acasă. Și ea fusese înghițită, la rândul ei, de un lup, când era o fetiță neștiutoare. Sau poate că fusese un urs, sau chiar o ursoaică, nici ea n-ar mai fi știut să spună. Doar că ea mersese mult mai departe ca să ajungă la casa bunicii ei. De fapt, uitase cu totul cât de tare o arseseră tălpile atunci. Sau credea că uitase. Termină de spălat vasele și se așeză așa, într-un cot, la fereastră, privind cerul. I se păru că vede un nor în formă de lup și suspină.

Între timp, Scufița Roșie mărise pasul către casa bunicuței. Era îngrijorată că nu apucă să ajungă înainte de venirea prânzului. Florile începuseră și ele să se ofilească și-i părea rău că zăbovise atât. Lupul ăla avea numai idei proaste. Și ea se luase după el. Așa îi trebuia.

Cu gândurile astea intră în casă și se precipită spre pat s-o îmbrățișeze pe bunică și s-o roage s-o ierte că făcuse atâta pe drum. Dar îngheță când dădu cu ochii de chipul bunicii. Se vedea treaba că boală aia era mai gravă decât o lăsase mama ei să înțeleagă. Ceva nu era în regulă. Și cu ce voce puternică o întâmpină! Fetița frumoasă și bună ascultă cuminte vorbele mieroase ale lupului.  El nu se putea împiedica să nu vrea s-o înghită pentru că așa era natura lui. Ea nu avea puterea și nici știința să se desprindă de sub vrajă.

Știa că ceva nu era bine, dar nu se putea smulge de lângă chipul ăla urațit de boală. Bunica ei părea că se metamorfozase într-o ființă de nerecunoscut. Cu pași de somnambul se așeză pe marginea patului. “Măcar atingerea mâinii calde trebuie să fi rămas aceeași”, și-a spus ea.  Dar cum nu era un vis, lupul o înghiți și pe ea.  Și o scuipă imediat înapoi. Nu mai încăpea și ea. Îmbătranise și lupul și nu mai putea să mănânce ca-n tinerețe. Ce noroc pe Scufița Roșie! Scăpase cu viață de data asta. Eheeei, câți lupi deghizați o mai avea ea de întâlnit…

Anii au trecut și episodul cu lupul i s-a șters cu desăvârșire din memorie, dar culoarea roșie îi provoacă mereu un sentiment de vină pe care nu și-l va putea explica niciodată.

…………………………………………………………………….

La începutul săptămînii am lansat cea de-a șasea temă pentru concursul Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră, a Grupului Consumatorilor de Radio Guerrilla. Și de data aceasta, nu v-am mai întrebat, v-am provocat. V-am provocat să rescrieți finalul cunoscutei povești pentru copii Scufița Roșie.

Concursul se încheie duminică, 6 mai, la ora 14:00. Până atunci, primim textele voastre pe adresa statmajor@guerrillaradio.ro. Iar marele câștigător al premiului de 100 de euro va fi anunțat în Guerrilla de Dimineață de luni, 7 mai. 

Textul Victoriei Breia este, din nou, unul din textele finaliste.

1 comentariu
    Permalink

    Ceva nu este corect, parcă era vorba să se rescrie finalul cunoscutei povești pentru copii Scufița Roșie. Ceea ce ar însemna că se dă povestea clasică și se rescrie finalul. Este apoi adevărat că acest final poate fi relativ, îl putem considera de la al doilea cuvânt sau imediat după “A fost odată” , asta la modul abstract, fiindcă la modul real ar putea fi înlocuit cu finalul Hensel și Gretel (tii, ce idee, dacă mi-ar fi venit asta, poate participam și eu, dar lasă ca este mai bine așa, chibiț). Știu că nu-i concurs sau ceva olimpiadă școlară, da am zis și eu așa, să nu aveți contestații la sfârșit 😇

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine