3 vinyl-uri și-o insulă pustie #1

Așa sună titlul noului film în care i-am băgat pe DJ-ii din familia noastră. I-am pus față în față cu rafturile de vinyl-uri din colecția personală și i-am pus să aleagă (doar) 3 vinyl-uri pe care le-ar lua cu ei pe o insulă pustie. Recunoaștem, ne-a plăcut să îi chinuim și le-am dat o alegere grea, dar am vrut aurul. Și ne-am ales cu mult mai mult. Am descoperit talente scriitoricești, blândețe uriașă (guess who? 😊), umor fin, de Obor.

În primul episod al filmului nostru vor naufragia pe insulă Alt Om, Iorga și Vivian.

Alt Om, real recognize real

Deși nu pot spune că am multe discuri în comparație cu alți colegi de-ai mei colecționari de muzică pe vinyl, mi-a fost destul de greu să selectez trei discuri pe care să le iau cu mine pe “acea” insulă pustie.

Primul disc fără de care nu aș pleca este albumul celor de la Fugees – The Score, un album pe care mulți îl încadrează în subgenul Hip-Hop Alternativ, având o multitudine de influențe muzicale. Pentru mine, acest album este unul de suflet, al copilăriei, care m-a (pe)trecut prin multe momente.

Al doilea disc selectat este Daft Punk – Random Acces Memories, un album tribut pentru muzica funk și disco a anilor 70 și 80. Acest album aduce multe colaborări ale duo-ului parizian cu numeroși muzicieni consacrați – de la Nile Rodgers și Giorgio Moroder până la mai tinerii Chilly Gonzales și Pharrell Williams.  Producțiile pline de “groove” ating la suflet orice audiență. (“Real recognize real”)

Cel de-al treilea, care a fost și cel mai greu de ales, e o dragoste mai nouă de-ale mele, albumul multitalentatului Anderson .Paak – Malibu, o combinatie de hip-hop, r&b și neo soul. Albumul a fost nominalizat la Grammy la categoria Cel Mai Bun Album Urban Contemporan și bine au făcut.

Toate cele trei albume sunt cu suflet, cum îmi place mie să spun și vi le recomand cu super drag. Ca să închei echilibrul pozei am luat și un tricou “cu mine”.  Alt Om nu este despre cultul personalității mele, este o provocare pentru toată lumea, spre originalitate și ieșirea din tipare. A circulat un meme pe net în ultima perioadă care zicea așa: “Voi toți care ați crescut cu: <Ce’o să zica lumea?> Până la urma ce s-a întâmplat? A zis ceva???”.

Încercați să vă trăiți viețile cum vreți, încercați să faceți abstracție de “ce zice lumea”, fiți liberi, fiți buni și fiți pe pace!! ❤️

Iorga respectă regula și alege

Dacă aș pleca pe o insulă și sunt limitat la 3 discuri (regula e regulă și sar și peste clasica “e foarte greu de ales/zis”), aș lua cu mine, în primul rând, fără dubii, Cerrone – Supernature (1977, Malligator, Franța). Există atât de mult disco în al treilea album de studio al titanicului vizionar Marc Cerrone, încât eu aș pune poza LP-ului în dicționar sau pe wiki pentru a explica genul “disco”. O fi învechită gluma cu poza în dicționar, dar mi se pare cea mai bună apreciere. Aș spune că până și atomii coperții din carton cântă și danseaza disco. Sunt 6 piese una și una, 4 full disco (Supernature, Give Me Love, Love Is Here, Love Is The Answer – tobe, percuție, bass, chitară, synths, vocals by Lene Lovich) și două instrumentale: un “solo” de tobe (Sweet Drums, Cerrone e “tobar” de meserie și e un moment doar al lui) și o piesă realizată numai din synthuri (In The Smoke) pe care se poate visa oricând. Albumul a fost re-editat în 2014 de către Because Music (tot Franța) și, cum s-ar zice, aveți Cerrone și pe turcoaz? Avem, avem.

Al doilea disc este Ducks And Drakes (1979, Musical Touch Sound, Franta), un album destul de greu de găsit până mai anul trecut, când a fost re-editat de label-ul britanic Barely Break Even. Vorbesc aici despre un album disco instrumental realizat de un inovator al muzicii electronice franceze, Yan Tregger. Ce este aproape de necrezut la acest album este că a fost compus, realizat și produs în totalitate de însuși artistul francez. Pe albumul de 13 piese tipul folosește aproape același aranjament de tobe, bass, chitară, percuție (congas) și keyboards, în aceeași gamă și, din fericire, se pare că a realizat una dintre mai rare bijuterii french disco ale sfârșitului anilor ’70. Descoperim un univers muzical alcătuit din elemente jazz, funk, rock (daca nu ați ascultat până acum disco rock, Huff e the shit), psychedelic și cosmic disco. Sunt 10 piese instrumentale de excepție, între care nu fac nicio diferență, și surpriză! 3 piese (nu le-aș spune interludii) a câte 15’’ (The Ivy Heart, The Ivy Heart Reprise și Head For The Hills). Le-aș numi, mai degrabă, fragmente sau loop-uri, dar care dau o notă misterioasă albumului. Totul e pe dans, dar, de la prima audiție, senzația despre cele 3 fragmente a fost de părere de rău. Parere de rău rezultat al intrebărilor “cum ar fi fost ca aceste bucăți să fie piese întregi, mă rog, lungi?” și “ar fi rupt ele cluburile-n două?” Da, fără-ndoială.

Oricat de mult aș venera french disco-ul, trebuie să îmi iau și ceva din Italia. De aceea, al treilea disc, și ultimul, îi aparține artistului italian Puccio Roelens și se numește Musica Per Commenti Sonori (1979, Constanza, Italia, re-editare 2016 la Schema Records). Cunoscut și ca “Lipstick”, este unul dintre ultimele materiale cu “muzică de bibliotecă”, cu siguranță ultimul al artistului care a plecat spre alte galaxii în 1985. Am lăsat pentru final termenul de “muzică de bibliotecă”, care i se poate atribui și lui Yan Tregger, amintit la discul anterior. Piesele sunt caracterizate de un sound funky specific finalului de ani ’70 și de prezența instrumentelor de suflat. Instrumente care descriu și momente de relaxare care s-ar potrivi perfect unei coloane sonore de film erotic. Mai exact, l-aș denumi un album dual. Cum indică și butoanele de pe coperta-spate, acest stil disco-funk instrumental este potrivit pentru orice oră din zi și din noapte. Slip Back, Rusty Letters, Lipstick, Leewards și Quick Step (reinterpretată chiar de subsemnatul sunt tocmai potrivite pentru dans. Pentru momente relaxante se dă play la Cobwebs, Make Up, Effuse și Bus Stop.

Acum, să vedem ce posibilități tehnice există pe insulă. Mă tem că nu e nici măcar curent electric, dar nu contează. Discurile sunt cu mine și mi le pot cânta în gând.

Vivian ar înota cu…

…cu siguranță aș înota cu maestrul Cubanez de conga și de bongo pe numele său Cándido de Guerra Camero, cunoscut simplu ca și Cándido.

Mai exact, aș lua cu mine discul ăla afro-jazz/disco-funk de la SalSoul records din 1979, îl las aici și pentru tine să îi dai play când îți vine.

Astăzi, Cándido de Guerra are 98 de ani și cred că încă îl țin palmele să îți bată un ritm nebun iar tu să faci gaură în podea cu piciorul încercând să ții și tu ritmul cu el 🙂

Deși piesa are aproximativ 10 minute și sigur aș tine-o pe repeat, tot voi avea nevoie de ceva mai mult să iau cu mine. Setea de vinil nu mi-o potolesc niciodată, nicicum.

Navigând mai departe în bărcuța mea muzicală pe marea Caraibelor, din Cuba înspre Columbia (cu popas prin Jamaica să culeg florile pământului), nu o să îmi lipsească din geanta de discuri, dubla Santana – Moonflower. Zic dubla pentru ca este un dublu LP, adică doua discuri și o poveste infinită de dragoste dintre om și chitară electrică.

Poate mulți dintre voi, când aud de Carlos Santana, se gândesc la melodia „Maria Maria”, cea cu beat-ul ala de hip-hop și chitară latino pe fundal, dar eu nu mă pot gândi decât că m-am născut în perioada greșită și ăsta a devenit „motto-ul” vieții mele cumva; frate, m-am născut când nu trebuia… Zic asta pentru că tare (dar nu știi cât de tare!) mi-aș fi dorit sa am 25 de ani în anul 1969 și să fiu printre sutele de mii de oameni din Munții Catskill unde a avut loc legendarul Woodstock.

Piesa ce urmează sa o împărtășesc cu tine a fost înregistrată live la faimosul festival și transpusă pe acest album dublu în varianta ei originala, cântată și nealterată, poate ușor masterizată dar cam atât.

Pentru următoarele 7 minute, te las să îți scufunzi simțurile în această călătorie ca acu’ în discul de vinil. Începând cu minutul 2 vei fi ușor transpus într-o altă lume, mai caldă, mai sinceră și mai normală, la 136 de beat-uri pe minut, haha.

Aceeași poveste frumoasă o poți regăsi și în set-ul meu pe vinil înregistrat cu puțin timp în urmă.

Zăbovind destul prin țări exotice am decis să îmi îndrept atenția către Japonia, cea mai evoluată țară dar cu suflet disco.

Pe Kimiko Kasai am descoperit-o întâmplător (spre rușinea mea) ascultând un remix al unui artist din sfera muzicii electronice. Evident, vocea lui Kimiko era sample-uită pe piesa omului. Cam așa se nasc majoritatea pieselor bune în ziua de azi, împrumutăm de la învățătorii noștri. Kimiko este o fostă cântăreață de Jazz Japonez iar (conform surselor internetului) între timp a devenit designer de bijuterii. Păcat… pentru ca are o voce superbă și un band excepțional în spate care o acompania la marele fix.

Am ales special să o menționez ultima pe Kimiko, pentru că, dacă ești ca mine și iubești muzica bună înseamnă că preferi să asculți oricând, chiar și atunci când lucrezi la ceva important poate.

O să mă opresc acum din scris și te las cu „Kemeco” cum mai este ea poreclită și cele 40 de minute care fac acest album „Tokyo Special – 1977” să fie de neoprit. Dacă simți o ușoară adiere de vânt pe șira spinării să știi că este de la muzică, nicidecum de la vremea de afară…

VRTW
VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine