Singurul adevăr universal

Asemenea majorității colegilor mei din redacție, săptămâna aceasta am plecat și eu în vacanță, pe litoralul românesc, în căutarea unei nuanțe ceva mai închise pentru pielea mea altfel (adesea suspicios de) albă. Am tras capătul scurt al bățului, deoarece condițiile meteo nefavorabile au contribuit la cele foarte rotunde 0 minute petrecute pe plajă. În fine, nici cu somnul și odihna nu mi-e rușine, așa că aleg să nu îmi plâng alegerea.

Aflată deci în holiday mood, cum ar zice mediile de socializare, voi fi scurtă în prezentarea videoclipei de săptămâna asta. Creativitatea mea a tras puțin pe dreapta la somn zilele ăstea, așadar, without futher ado, vă prezint mai jos unul din videoclipurile aflate în playlist-ul meu curent de YouTube, videoclip care se regăsește la un pol destul de distant față de cel prezentat săptămâna trecută, pe scara universalității dragostei. Dacă Boys a lui Charli XCX vorbește/cântă despre cât de mult ne plac băieții, Touch de la Shura (2014, parte din albumul de debut – Nothings’ Real) ne prezintă, cel puțin în imagini, că fetelor le plac băieții, băieților fetele, fetelor fetele, băieților băieții ș.a.m.d.

În mai puține cuvinte, iubirea nu cunoaște gen, sex sau culoare, ci doar emoție și disponibilitatea de a-ți deschide inima și închide ochii.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine