99 de secunde cu Matei Oprina și Crina Semciuc

 

– Alo?

– Bună, Crina, Matei sunt. Care dintre spectacolele în care joci acum crezi c-ar fi cel mai interesant pentru femei mai degrabă?

– Uou! Totuși, joc Shakespeare, e greu… Nu știu, hai Furtuna. Se joacă la Teatrul Național, în regia lui Alexandru Morfov.

– Care e rolul pentru care ești cea mai invidioasă pe bărbați?

– M-am gândit la un moment dat să fiu bărbat pentru că am observat că în ultima perioadă cele mai cool roluri și interesante le au bărbații, dar nu m-am gândit la unul anume, să știi. Parfum de femeie, Al Pacino, iată!

– Există vreun rol pe care crezi că îl înțelegi mai bine după ce devii mamă?

– Cred că după ce devii mamă înveți să fii un pic mai calmă și să găsești soluții, chiar dacă ele nu sunt.

– Alien sau Predator?

– Predator.

– Dacă ți s-ar oferi posibilitatea asta, ce obiect ai interpreta?

– Habar n-am. Tu?

– O… ușă.

– Mitralieră, mai degrabă. De ce ușă?

– Ai contact cu oameni.

– Dacă am contact cu oameni?

– Nununu, dacă interpretezi o ușă, mă gândesc așa că ai contact cu oameni.

– Ah, ok, da. Păi și cu mitraliera.

– Care e animalul tău preferat din fabule?

– Hmmm… vulpea.

– Care e guilty pleasure-ul tău preferat pentru sărbătorit lucruri? Atunci când îți faci de cap.

– Atunci când îmi fac de cap… votca.

– Tu ești din Galați. Felicitări!

– Da. Mersi!

– Care-i faza cu Brăila?

– Te referi la războiul dintre Galați și Brăila?

– Dadada.

– Nu, nu există, e doar o legendă. Galațiul e mai frumos, Brăila mai puțin, femei mai frumoase în Galați, femei mai puțin frumoase în Brăila și atunci, nu știu, nu există un motiv anume, e doar o legendă sinceră să fiu.

 

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine