Școala IAA lansează un nou modul: Strategie și Planificare Media

IAA România, BRAT (Biroul Român de Audit Transmedia) și ARMA (Asociația Română pentru Măsurarea Audiențelor) propun un proiect educațional comun dedicat tinerilor cu mai puțin de 3 ani experiență în media.  Este vorba de Modulul Strategie și Planificare Media care se lansează în această iarnă și va avea loc în perioada 15 martie – 8 iunie.  Înscrierile sunt deschise până la 1 martie.

Programul este potrivit celor care lucrează în agenții de media, la un publisher sau într-un departament de media dintr-o companie, însă și studenților. Este cel mai potrivit cadru de învățare pentru cei pasionați de creativitate și de știința din spatele ei: alături de cei mai seniori oameni din industrie și folosind chiar instrumentele reale.

Modulul Strategie și Planificare Media propune 14 zile de curs în care participanții vor aprofunda ecosistemul complex de media, de la principiile strategiei de media, la planificarea campaniei, monitorizarea și optimizarea ei și evaluarea finală a rezultatelor.

Seniorii industriei predau la Modulul Strategie și Planificare Media

Catedra de media va fi ocupată, rând pe rând, de către: Alexandra Dimitriu (Managing Director Publicis Groupe Media Bucharest) care va deschide cursul alături de Mihai Trandafir (Managing Director Universal McCann) și Ștefan Teodorescu (Marketing Strategy & Capability Director Ursus Breweries) care va oferi o înțelegere aprofundată a principiilor de marketing.

Cursul va continua cu strategia de media, prezentată tot de Alexandra Dimitriu și cu evaluarea performanțelor produselor media, print, radio și outdoor, alături de Arina Ureche (Director General BRAT).

Lucia Antal (Marketing Director PRO TV și Președinte ARMA) va discuta despre viziunea strategică în TV și monitorizarea în acest mediu, împreună cu Liliana Mihăilescu și Dragoș Pinciu de la ARMA. Dragoș Stanca (Managing Director ThinkDigital & Președinte BRAT și colegul nostru de la emisiunea UPGRADE) va oferi perspectiva asupra media digitală: pe parcursul a 3 zile va prezenta strategia, planificarea evaluarea și optimizarea în digital, alături de invitați surpriză.

Cursul se va încheia cu focus pe proiecte speciale de media, alături de Alexandra Dimitriu, și pe planificarea campaniei, cu Alexandra și Mihai Trandafir.

După absolvirea acestui modul studenții ar trebui să știe ce date sunt utilizate în general în industria de media și publicitate, cum verifică dacă sunt adecvate sau de încredere pentru obiectivul propus, cum să le utilizeze concret, vor înțelege cât de multe poți afla despre o categorie de oameni doar utilizând rezultate statistice”, explică Arina Ureche.

Dedicat studenților

O surpriză plăcută este faptul că acest modul este dedicat și studenților dintr-o instituție de învățământ superior care își doresc să se specializeze în media.

Înscrierile sunt deschise până pe 1 martie 2019 aici. Și celelalte module oferite de Școala IAA, Modulul Fundamentele Marketingului și Comunicării și Modulul Strategie de Marketing și Comunicare Digitală, primesc noi studenți pentru edițiile din primăvară.

Iar dacă vă înscrieți ferm în luna decembrie beneficiați de 10% discount la oricare modul.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine