– Alo?

– Bună, Ioana, Matei sunt, de la Guerrilla.

– Hei, salut! Stai așa să mă duc de-aici că e gălăgie. Așa!

– Miercuri e din nou o reprezentație a primei producții Grivița 53, spectacolul A.A.A., să fie bine îți urez!

– Mulțumesc! O să fie, sunt convinsă.

– Tu ce rol joci în el?

– Spectacolul ăsta este despre relații, despre iubire. N-am un rol anume, deci n-am un personaj cu un nume anume, pur și simplu trec prin mai multe stări în ceea ce înseamnă o realție. O relație cu o persoană.

– Și din câte am înțeles te ocupi și de coregrafie…

– Exact! Bine, eu cu Chris colaborăm de foarte mult timp, îmi place foarte mult pentru că ea, în spectacolele ei, nu folosește doar pur și simplu cuvântul ci face un fusion între multimedia, dans și teatru.

– De ce e dansul contemporan atât de ciudat?

– Hahahaha! Ua-ua-ua-uaaa, hehe…

– Serios.

– Pur și simplu, dansul în general este un limbaj mai abstract, atunci de-aia oameni cumva îl categorizează sau așa în zona de… nu știu… ciudat. Corpul este singura dovadă concretă că noi existăm pe Pământul ăsta, deci de ce să fie ciudat să comunici cu corpul?!

– Ce mișcări crezi că e cel mai ok să folosești dacă nu știi să dansezi și nu vrei să te faci de râs?

– Poți să te miști doar cu o mână, poți să te miști doar cu un picior, e o chestie foarte liberă. Nu trebuie să ne fie jenă să ne mișcăm. Mișcarea face bine, ne vinecă.

– Dacă nu e muzică, de ce ai nevoie să poți dansa?

– De bătăile inimii.

– Și ultima întrebare, ce dans celebru crezi că e cel mai dramatic?

– Cred că este butoh. Știi butoh dance, care vine din cultura japoneză, din cultura asiatică, cu măștile alea și cu grimasele alea pe care le au pe față, parcă de durere și-așa, mi se pare foarte trist. Butoh, cumva, exprimă așa, o durere foarte mare.