sau ce ne face oameni cu adevărat! (prima parte)

Păi, dară fiți atenți aici, dragi samariteni. Într-o zi traversam shiyo un pod. Cu râu dedesubt. Râu frumos de pădure. Pod arcuit, peisaj superb. Zi de vară. Lume zero. Buuuun. Și cum traversam podul, dintr-odată aud: ”Ajutor! Ajutoooor!” Știți voi, strigătul acela pe care nu ai chef să-l auzi, decât dacă vrei să ajuți pe cineva. Eu în acel moment chiar nu aveam chef să ajut pe nimeni. Aveam cu totul alte planuri. Planul de bază era să mă plimb. Planul de rezervă era să mă plimb și să mă gândesc la ale mele. Buuuun. Între timp, ”Ajutooooor!” se auzea tot mai tare, ceea ce m-a împins către balustrada podului. Și normal, după ce am ajuns la balustradă, m-am uitat în jos. Deși, trebuie să recunosc, nu eram prea entuziast. În fine, din nou ”Ajutoooor!”. M-am uitat în jos și l-am văzut. Era un bărbat în apă. Nimic ieșit din comun, era vară, zi perfectă pentru o bălăceală. Ceea ce mi s-a părut straniu era că se cam agita, flutura ba dintr-o mână, ba din alta și urla. Atunci mi-am dat seama că ceva nu este în regulă și am strigat: ”Ce s-a întâmplat?” Bărbatul a făcut ochii mari și a strigat din răsputeri: ”Te rog, ajută-mă, nu mai rezist mult!” Eu i-am răspuns: ”Ei, na, cum să nu mai reziști, înoată spre mal! Hai!” La care bărbatul: ”Nu știu să înot, te rog, ajută-mă!” La care eu: ”Aoleu, păi și cine te-a pus să intri în râu?”

Reproduc dialogul care a urmat.

El: Am alunecat, te rog, nu mă lăsa!

Eu: Dar nu te las, păi am mai sta de vorbă dacă te-aș lăsa?

El: Ce ai omule? Chiar nu poți să sari în apă? Te rog!

Eu: Dar de ce ai impresia că știu să înot?

El: Păi știi sau nu să înoți?

Eu: Poate da, poate nu, este treaba mea la urma urmei!

El: Ești un nebun și un sadic! Ajutooor! (aici bărbatul și-a întors privirea în altă parte)

Eu: Acum mă ignori, desigur! După ce m-ai făcut nebun și sadic! Total gratuit. Deci mă jignești, iar apoi mă ignori?

El: (o înjurătură gravă, de nereprodus aici, apoi încă una, apoi din nou): Ajutooooor!

Eu: Ok, chiar aveam de gând să sar în apă, pe bune! Și dacă vrei să știi înot ca delfinii, sunt și super rezistent, am făcut înot de la 2 ani, am înotat și în râuri de munte unde temerarii nu se băgau nici în canoe. Știu să sar în apă și de pe stâncă! Da, era să uit, am lucrat și ca salvamar vreo zece ani. Cu alte cuvinte, chiar eram pe punctul de a sări și tu mă înjuri în halul ăsta? Așa faci tu cu mâna întinsă? Bun, cere-ți iertare și te scot cât ai clipi din ochi! Altfel, îmi pare rău…

El: Ajutoooooor! Cineva, vă roooog! Nu mai rezisiiiiist!

Eu: Cere-ți iertare, scurt! Nu trebuie să te umilești. Doar un ”îmi pare rău” și gata, socoate că ești deja acasă și povestești cu prietenii la o bere prin ce ai trecut!

El: Ok, ok! Îmi pare rău! Ajută-mă!

Eu: Buuuun, să zicem, dar de ce printre dinți? De ce cu atâta ură? Sau e cumva un compromis pentru tine?

(Va urma, credeți-mă! Nu plecați!)