Pregătirile pentru Legal Half-Marathon 2026 au intrat în linie dreaptă.
La startul din 22 martie sunt asteptați aproape 2000 de participanți la cursele de semimaraton, semimaraton ștafetă, 10 km, 3 km, dar și la cursele dedicate copiilor. Atât startul, cât și sosirea vor avea loc în fața Tribunalului București, iar traseele vor fi găzduite de Bulevardul Unirii, zona Piața Alba Iulia.
Sportivii, în egală măsură amatori și profesioniști, vor alerga pentru recorduri personale, dar și pentru a susține una dintre cauzele asociate evenimentului. O parte din taxele de înscriere va fi donată acestor cauze. Astfel, Legal Half Marathon – prima competiție din România creată de comunitatea juridică și una dintre puținele de acest fel din Europa, își continuă misiunea caritabilă declarată încă de la prima ediție.
“De regulă, despre profesiile juridice și cei care le practică se vorbește doar în contexte specifice. Însă, în spatele profesiei sunt oameni cu stări, pasiuni și preocupări ca și cei din alte domenii. Legal Half-Marathon le oferă oportunitatea de a ieși din haina rigorilor zilnice și de a se exprima prin sport. Mai mult, participarea fiecăruia dintre ei este un sprijin pentru cei aflați în situații dificile și un exemplu de urmat.” – Cristian Duțescu, avocat, co-organizator al evenimentului.
”Dintotdeauna am iubit copiii, iar evenimentul nostru este mijlocul ideal de a ajuta și de face o diferență cât de mică pentru cei aflați în situații vulnerabile. Am început cu copii, iar acum cauzele susținute s-au diversificat. Sunt oameni care vin si ”aleargă cu inima” pentru acea cauză pe care ei o consideră importantă sau vulnerabilă. De aceea am acceptat cât mai multe asociații care și-au dorit sprijinul nostru.” – Dalia Pușcă Solon, Președinte Eos Dart, co-organizator eveniment.
De curând Legal Half-Marathon are propria cauză umanitară, “Susține un copil campion”, patronată de Marius Urzică. Iar fondurile strânse vor fi direcționate susținerii copiilor cu rezultate excepționale în Gimnastică și care nu-și permit toate costurile de pregătire și cele logistice.”
Ediția din acest an a Legal Half-Marathon va găzdui și Campionatul Național de alergare pe șosea – 10 KM (seniori, U23, U20 și Masters), organizat în parteneriat cu Federația Română de Atletism.
Pentru categoriile OPEN (cursele de semimaraton, semimaraton ștafetă, 10K, 3K și cursele dedicate copiilor), înscrierile sunt deschise până la data de 18 martie, în limita locurilor disponibile, pe site-ul www.legalrun.ro.
Înscrierile pentru Campionatul Național pot fi făcute pe platformele dedicate, puse la dispoziție de Federația Română de Atletism – www.fra.ro.
Legal Half-Marathon este organizat de Asociația EOS DART, în parteneriat cu Baroul București și Primăria Municipiului București.
***
Alergat de Radio Guerrilla.