Aș fi încântat dacă aș fi primit și eu în rândurile voastre, ale celor care, dintr-o prea intensă conștiință a precarității valorilor, evită statul degeaba, mersul pe jos și televizorul – excepție făcând, se înțelege de la sine, ultimul sezon din Westworld, o culme a complicațiilor în narativitatea cinematografică pe termen scurt.

Îmi păreți a fi un grup unit, uneori chiar „strâns’’ unit în jurul, gândind uniform colorat, limpede, fără complicații ideologice, cu un șarm dogmatic excepțional de potrivit realităților sfincteriale din jur-împrejure, realități sperjure! Vă invidiez.

Cum să nu invidiez nonșalanța ștrengărească cu care i-ati dat „like’’ unui oribil refulat, ins de o jalnică inteligență speculativă, dar de o versatilitate ieșită din comun, instaurat – dracu știe cum – ca papă al presei, rudimentar și filozof cât celebrul șofer al lui Breban, care a decis, în urma unor truisme cinstite de instalator sanitarist, că milionul promis de „familiști’’ va fi compus din handicapați mintal.

Nu mă uit la TV, dar mă ține în curentul instaurării acestui nou deceniu de marmeladă Facebook. Am văzut cu ochii minții mele cum s-a călit oțelul în acest ultim cincinal, cum – și nu e glumă – și-a făcut apariția omul nou, visat și răsvisat de alții, ba am suportat și consecințe, pentru că trebuie să fii atent, să respecți dogmele, iar eu n-am fost deloc atent la procesul de producție unde „Filatura, turnătoria mare e-n toi, pentru-ale / Conștiinței nevoi…’’.

Sunt vremuri grăbite, ejaculări precoce, iar corectitudinea față de dogmă trebuie dovedită zilnic – de aici haiosul cuvânt „postac’’- nu contează onestitatea piteștenilor, poate chiar dragostea lor pentru lalele și trandafiri, contează că avem noi chef să băgăm toate coafurile feminine la mașina de spălat a publicității, acum cât climatul intelectual permite ștergerea distincției dintre realitate și slogan. Repet, cum să nu vă invidiez nonșalanța în a hohoti pe seama unui car alegoric cu tractor la vedere!

Din această invidie aș vreau eu să fiu „strâns unit’’, din asta aș vrea să-mi dizolv ființa în ceva mai toxic decât mătrăguna adunată gospodărește din vreme! Altfel, absolut de acord, puterea trebuie urgent spitalizată, să vadă și ea ce înseamnă să numești la sănătatea publică cea mai oribilă formă de politruc, politrucul contabil, autopsierul din vocație, hiena sprijinită pe cifre, pe rentabilitatea durerii umane!

Acest prezent obscen, manevrat cu abilitate de cei mai mediocri și mai ticăloși dintre compatrioții noștri, n-am nicio îndoială, ne va duce, ca nație, la ruină.

Încercați să revedeți Croaziera lui Daneliuc, folosiți-l ca îndreptar, ca fir cu plumb, și veți fi de acord cu mine că actuala stare a lucrurilor este o stare de asediu. Un asediu suprarealist, purtat din interior.

Iar dacă cineva crede că acești imbecili vor repune lumea în țâțânile din care a fost smulsă, atunci, împreună, strâns uniți în jurul… „tăiați-i capul și dați-i cu sare / nu, Măria ta, că ne doare!’’.