La începutul săptămânii am lansat cea de-a opta temă a celui de-al doilea sezon Vocea Ascultătorului: O scrisoare către tine, pe care ai vrea să o citești peste 10 ani. Ce ți-ai spune? Ce vrei ca viitorul TU să știe 10 ani de acum încolo?

Concursul s-a încheiat ieri, 1 iulie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de astăzi, 2 iulie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.

Andreea ne-a trimis, din nou, unul din textele finaliste. 

***

Dragă Andreea,

Felicitări, ai reușit să treci peste adolescență! Dacă ai ajuns la vârsta de douăzeci și șase de ani înseamnă că, probabil, ai reușit să te descoperi pe tine. Sau poate că nu, n-am de unde să știu, eu încă n-am ajuns acolo. Un lucru îl știu sigur, ai fost, ești și vei fi întotdeauna o persoană puternică. Poate că nu ți-a fost ușor, viața în general nu este ușoară, dar mereu găsești un motiv pentru care să zâmbești. Sper, totuși, că ești mai curajoasă decât mine, că acum nu îți mai este frică să vorbești în fața unui public, sau să te dai într-un rollercoaster, sau să înoți. Îmi imaginez că în vara de dinaintea primului an de facultate ai făcut tot ce nu ai avut curajul să faci vreodată. Poate că ai plecat la mare cu prietenii și ai avut șansa să conduci pentru prima dată pe autostradă. Am sentimentul că acolo ai învățat să înoți. De asemenea, un anume cineva te-a dus la un parc al aventurii unde ți-ai învins frica de înălțime. Cert este că te-ai plimbat mai mult decât de obicei și ai reușit să vezi răsăritul soarelui din mai multe locuri.

Îmi este foarte greu să îți scriu, în mare parte pentru că îmi este frică să știu unde ai ajuns. Dacă ție nu îți e bine, acest lucru mi se datorează mie. Un pas greșit și ne ruinăm pe amândouă. Îmi doresc să nu fiu eu cea care îți scrie. Sincer, nu știu ce sfaturi ți-aș putea da. Dar sigur aș avea nevoie de ajutorul tău, să mă îndrumi, pentru că știu că doar tu mă înțelegi. Există momente când capul meu este plin de incertitudini și nesiguranță, iar eu sunt undeva ascunsă sub ele. Lumea îmi spune că mă consum prea mult din cauza unor probleme care ar putea fi ușor evitate, că există nenorociri mult mai mari pe Pămâmtul acesta și că ar trebui să apreciez mult mai mult ceea ce am. Dar de unde știe această lume prin ce trec eu dacă nu vede situația prin ochii mei? Știi și tu cum e să fi privit de către un adult de sus, ca și cum tu nu ai trăit cu adevărat în aceeși lume cu ei și nu știi cu ce se mănâncă pâinea. Mi se spune des că societatea nu poate fi schimbată, că asta este lumea în care trăim. Îmi pare rău, dar nici tu, nici eu nu suntem de acord cu asta. Suntem prezentul și viitorul, doar noi putem face o schimbare.

Iar atunci când voi simți prea multă presiune pe umerii mei, voi continua să mă uit la stele și să visez, cum știu că așa faci și tu. Doar atunci, în liniștea nopții, parcă merită să mai stai o secundă, să îți vezi gândurile cum se așează pe cer ca niște constelații întortocheate, fiind gata să le aranjezi. La sfârșit, luna se va uita la tine cu un mic zâmbet, fiind mândră de tine pentru că te-ai maturizat și ai reușit să îți dezlegi gândurile. Doar în momentul acela știi că în vremurile cele mai întunecate, când ți-ai pierdut calea, există cineva care te veghează, fie că sunt stelele sau luna, Dumnezeul tău sau cineva drag.

“To the stars who listen and the dreams that are answered.” – Sarah J. Maas.

Cu drag, tu de acum zece ani.