La sfârșitul săptămânii trecute am lansat noua temă a celui de-al optulea sezon din concursul Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră. Tema a fost dată tot de unul dintre participanții la concursul din episodul 3, și anume Sebi Răducu. Așadar, ce vrem să aflăm de la voi în acest episod este: Ce ai alege? Realitatea vieții așa cum e ea sau simularea vieții perfecte?

Concursul se încheie joi, 26 noiembrie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferit de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de vineri, 27 noiembrie.

Textul Andreei este unul din textele finaliste.

***

Vizualizează cu mine:

Deschizi ochii şi e ora perfectă a dimineţii. Exact momentul în care ai plănuit să te trezeşti. Ai avut un somn foarte odihnitor, fără vise. Te dai jos din pat si podeaua e caldă, iar papucii te aşteaptă lângă picioare. Afară vremea e perfectă. Preferata ta. Simţi mirosul dulce amărui de cafea şi, când ajungi în bucătărie, o ceaşcă fierbinte te aşteaptă pe masă. O bei, temperatura perfectă, gustul perfect, cantitatea e perfectă asemenea. Trebuie să pleci. Ai treabă. Dar nu resimţi stresul zilei ce vine. Eşti energizat, abia aştepţi provocările ce urmează. Ajungi în garderobă şi alegi ţinuta perfectă pentru vremea perfectă. Te priveşti în oglindă şi constaţi că totul este aşa cum trebuie, la locul lui, perfect proporţionat. Starea ta de spirit este mai bună ca niciodată. Ieşi pe uşa casei… cheile de la maşină te aşteaptă lângă uşă în bolul dedicat acestora. Uşa de la casă se închide automat printr-un sistem electronic. Perfect.

Conduci spre centrul oraşului. Drumul este liniştit. În maşină, asculţi postul de radio preferat. Volumul când porneşti radioul este perfect, nimic de ajustat. Toate melodiile tale preferate vin într-o succesiune rapidă fără a fi întrerupte de zeci de reclame. Dimineaţa este perfectă. În trafic nu există blocaje. Străzile sunt goale. Totul merge strună. Ajungi la destinaţie la timp.

Deodată iluzia dispare, vălul se ridică. Realizezi că eşti… singur şi… tocmai de aceea totul era perfect. Fiecare zi până acum a fost asemenea, perfectă. Nimeni care să îţi strice dimineaţa cu opiniile lui, nimeni care să îţi transmită starea şi grijile la cafea sau la radio… realizezi că nimeni nu era în trafic pentru a te împiedica din a ajunge la timp sau a se băga în faţă sau a te provoca să te enervezi, deşi nu îţi stă în fire. Îţi aminteşti cum era. Îţi doreşti acea dimineaţă. Acea dimineaţă imperfectă când totul este perfect, aşa cum ar trebui, firesc. Râvneşti ziua neagră de care avem cu toţii nevoie din când în când. De ce?

Pentru că negrul nu este absenţa culorilor. Negrul reprezintă înfăţişarea simultană a tuturor  culorilor. Zilele negre ne amintesc cine suntem, de ce suntem capabili să depăşim și câtă tărie interioară avem. Ele ne învaţă ce este tristeţea adevărată pentru ca noi mai apoi să putem recunoaşte fericirea adevarată. Aşteptăm zilele neagre, pătate de culori şi nemulţumire… şi melancolie… şi nesiguranţă… şi stres… şi zâmbete.. şi lacrimi… pentru că imperfecţiunea este mântuirea omului.

Nu suntem perfecţi, deci perfecţiunea simulată nu ne-ar putea aduce vreodată alinare. Realitatea vieţii așa cum e ea este imperfectă, dar printre crăpăturile cauzate de nefericire se strecoară pe alocuri şi lumina speranţei, iubirii şi adevărului.
Acceptăm cu braţele deschise culorile pestriţe care alcătuiesc alţi oameni, înfruntăm zilele negre ca şi cum ar fi ultimele pentru că ne temem de solitutidine mai mult decât ne temem de eşec şi nefericire. Fără a avea termen de comparație, fără contradicții, fără obstacole… poate că am trăi viaţa perfectă. Dar am fi singuri.