Gândurile mele sunt gesturile tale, așa își cânta fetița

A fost odată o fetiță care nu știa despre cum e viața. Nu știa despre ațele amestecate dinăuntrul oamenilor și ce anume te face pe tine să te încurci între anumite fire crezând că e un joc și că inimile deschise și zâmbetele te vor ajuta să găsești capătul firului, pentru că e, nu-i așa, o joacă. Dar mai ales nu știa care îi sunt propriile fire și cum ele se vor încăpățâna să se încurce mereu și mereu la fel. Alte culori, alte forme, atât de iscusit modelate, păstrând însă povestea de-a lungul a neștiuți ani. Până într-o bună zi, când te pregătești să sari, te așezi la marginea apei cu tălpile lipite și faci saltul. Te scufunzi în tine și începi să cauți firele. Imaginați-vă însă că până să ajungi să știi că acolo sunt firele tale încurcate și că ele îți desenează realitatea îți trebuie timp și timp și timp și durere. Te scufunzi în tine și înoți adânc. Și îți vezi inima plutind, plămânii la fel, ficatul, oasele, creierul și fiecare vertebră în parte iar, de la una înspre alta, firele despre care vă povestesc. Miliarde, colorate, amestecate, încurcate, plutind ca niște alge. Prin ele trece bucuria sau tristețea ta și dacă te uiți cu atenție ai să le vezi, sunt separate și mândre. Iubirile tale, părinții tăi, familia ta, alegerile tale, toate câte au fost și sunt ai să le vezi acolo. Plutesc și se unduiesc de ani și ani conducându-ți alegerile, gândurile, emoțiile. Te scufunzi către întuneric, către zone pe care nu le poți vedea cu mintea. Te ghidează ca pe o păpușă din cărpe până să le afli. Te scufunzi și înoți fără frică, cu convingerea că ceva acolo trebuie aranjat, schimbat, modificat, curățat, transformat. Apuci un fir la întâmplare și îi simți numele, îi vezi povestea fără ca ochii tăi să știe, apuci apoi un altul și vezi o altă istorie. Îți amintești și despre ea și despre altele, și apoi altul și altul și altul și faci câțiva pași în spate. Totul e liniște. Un vuiet lung ți se strecoară în urechi. Firele plutesc. Poveștile tale sunt ritmul tău interior. Plămânii își continuă mișcarea lor de secole. Cine sunt eu? Se întreba fetița. Cea care a ales sau cea care vede firele și vede acum ceea ce a ales. Câteva sute de pești îi trecură pin fața ochilor stârnind lacrimile. Cine sunt eu? Iar lacrimile îi curgeau șuvoaie pentru că simțea neputință. Cine sunt eu și cum pot schimba totul? Și pentru că ne uităm puterea, fetița continuă un timp să înoate în neputință până când, într-o bună zi, ai să îți afli puterea, îi sulfa o voce în păr. Până și plămânii își vor schimba modul de a se mișca. Tot ce facem e o joacă, iar joaca nu înseamnă altceva decât o inimă deschisă și multă bucurie, iubire absolută și covingerea că tot ceea ce facem, facem pentru că două inimi care s-au căutat și s-au găsit aveau să-și spună ceva, dar mai ales pentru că inima ta avea de vorbit, fetiță dragă.  Altfel cum ai fi putut vreodată să afli despre fire, să descoperi că poți înota, să îți amintești că te poți așeza pe un scăunel lângă ele și așa cum te-a învățat bunica, să apuci fir cu fir și să le repui la locurile lor. Pentru asta ai venit aici. Iar dacă ne lovim în timpul jocului să avem convingerea că suntem unul singur și nu separați. Gândurile mele sunt gesturile tale, așa își cânta fetița. Dacă ceri ți se va întâmpla, iar înăuntrul nostru se va pune în mișcare întreg universul pentru ca tu să poți readuce respirația plămânilor tăi în ceea ce le-a fost dat să fie. Iubire.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine