#BrizaReciclării – cifre care să facă lumină în bezna minții

Întotdeauna am fost ferm convins că impactul cifrelor e mai mare în scris. Acesta e motivul pentru care împart cu voi rezultatele unei campanii de reciclare care s-a desfășurat timp de o lună în România. După care n-avem decât să ne ducem un pic altfel viața mai departe.

#BrizaReciclării – ideea a plecat de la niște cifre care spun că annual 33 de mii de deșeuri sunt aruncate de turiști, la întâmplare, pe plajele litoralului românesc, iar în Marea Neagră, zilnic, sunt aduse de apele Dunării 4,2 tone PLASTIC deșeuri. #BrizaReciclării s-a desfășurat online și offline, fiind o campanie de conștientizare, informare și sensibilizare a cetățenilor cu privire la această situație gravă.

Concret, în perioada 20 august-20 septembrie, FEPRA International (inițiatorul campaniei) a încercat să tragă un semnal puternic asupra fenomenului deșeurilor, prin crearea unei rame foto, în social media, care să fie preluată de cel puțin 35 000 de oameni, pentru tot atâtea deșeuri câte se găsesc aruncate pe plaje și în apă. Practic, fiecare ramă preluată de utilizatorii rețelelor sociale a însemnat un apel la conștientizare și colectare selectivă, un tribut adus deșeurilor aruncate inconștient de turiști și o formă de manifest care se le amintească oamenilor că Marea și plajele sunt acaparate de deșeuri, iar acest fenomen trebuie stopat. Iar în Vama Veche, la Amphora, am creat un acvariu al deșeurilor, unde turiștii au putut să-și facă poze, să le urce pe paginile lor de social media și să inițieze discuții pe marginea acestui subiect. Tot la Amphora, am instalat puncte de colectare selectivă, pe categorii de deșeuri.

Ce am reușit să facem în toată această perioadă:

  • Prin cele 15 puncte de colectare selectivă de pe plaja Amphora am strâns în intervalul 20 august – 20 septembrie 9 TONE (6,2 T sticlă, 2,54 T PET și 260 kg doză- aluminiu) deșeuri de ambalaje;
  • Conform statisticilor din Social Media – campania noastră a fost văzută de 530 de mii de oameni. Aici sunt incluse preluările ramei foto, vizualizări ale spotului și alte info postate de noi cu privire la acest fenomen. Cifra ne bucură enorm pentru că este cu mult peste așteptările și estimările noastre și cumva arată că oamenilor le pasă de acest fenomen.
  • În semn de mulțumire pentru susținerea oamenilor, din online, am donat autorităților locale și operatorilor economici 35 000 saci pentru colectarea deșeurilor de ambalaje din Vama Veche, Limanu și 2 Mai.”

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine