Ce vă doriți de la muzee?

…Această întrebare este una dintre acelea care sunt (sau ar trebui să fie) mereu în gândul celor care lucrează în muzee și mai ales a managerilor acestor instituții.

Evident, s-au scris studii peste studii despre ce motivații și așteptări are publicul care merge la muzeu, dar din păcate acestea se referă doar la publicul din alte țări. Totuși, unele așteptări sunt valabile și pentru vizitatorii români, așa cum arată chestionarele făcute de unele muzee din România pentru publicul lor. Așadar, vizitatorii își doresc în general o experiență de vizitare care să:

  • Le îmbogățească cunoștințele și să contribuie la dezvoltarea lor personală;
  • Permită interacțiunea/socializarea cu prietenii sau cu alte persoane (de exemplu, cu angajații muzeului);
  • Le ofere confort fizic – adică să se poată odihni sau să continue vizita cu o cafea sau un ceai la cafeneaua muzeului.

Și, chiar dacă acestea nu se întâmplă în multe muzee din România, o dată pe an ele sunt posibile. Mă refer aici la Noaptea Muzeelor care anul acesta are loc pe 18 mai, adică peste câteva zile!

Și de exemplu, la Muzeul Hărților vă așteptăm:

  • Pentru a vizita gratuit expoziția ce expune în premieră hărți ale tratatelor de pace semnate de România la finalul primului război mondial;
  • Pentru a asculta muzică jazz și a vizita sala cu cele mai vechi hărți ale Muzeului;
    Pentru ca cei mici să participe la ateliere la care vor descoperi informații interesante despre matematică și aplicarea sa la domeniul hărților (inclusiv experimente, jocuri și demonstrații interactive);
  • La o cafea bună bună și freshuri, sandwichuri și delicatese oferite de prietenii noștri de la Fellow One;
  • Oameni prietenoși (adică voi 😊 ) pe terasa Muzeului, dacă vom avea noroc și nu va ploua.

Așa cum v-am obișnuit, ținem la voi și la opinia voastră, astfel încât am căutat să împlinim, prin cele de mai sus, cel puțin câteva din așteptările voastre.

Vă așteptăm la Muzeu, pe 18 mai dar și în restul zilelor din săptămână și de asemenea m-aș bucura să împărtășiți cu noi ce v-ați dori de la o vizită la muzeu.

Cristina Toma
Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine