Muzeele românești în vremea Covid-19

…deci stăm acasă. Nu știu cum a fost pentru voi săptămâna trecută și cea în curs, dar pentru mine a fost, ca de obicei, împărțită între serviciu și familie…, dar altfel.

La serviciu nu am prididit cu ședințele, consiliile, întâlnirile – online sau nu în care am discutat dacă, ce, cum, când închidem muzeul, cum lucrăm, cine, cum plătim salariile, am avut videoconferințe cu managerii altor muzee, cu reprezentanții Ministerului Culturii, ne-am întrebat, ne-am sfătuit, ne-am plâns… a trecut.

Acasă, copiii nu au mers la școală așa că am primit fișe de lucru de la profesori, am făcut unele ore online, am testat canale și echipamente pentru cursuri online, am jucat toate jocurile, am învățat jocuri noi, am citit, ne-am urcat pe pereți, ne-am dat jos, am gătit, am mâncat, am urlat la ei să nu mai stea pe tablete și pe telefon, am vorbit cu alți părinți, am citit kilometri de fake news pline de greșeli de ortografie, ne-am panicat, ne-am calmat, am devenit creativi. Vorba cuiva, dacă mai ținem mult școlile închise, vor găsi părinții vaccin anti Covid 19 înaintea oamenilor de știință.

În fine, ideea e că așa nu mai merge mult. Trebuie să ne găsim activități care să ne țină cât de cât în zona de educare și învățare continuă. Așa că ceea ce vă propun mai jos este o listă, nu exhaustivă, către ceea ce propun publicului muzeele românești în această perioadă și link-uri spre activități culturale. Pentru că nu, nu numai muzeele din străinătate au tururi virtuale și activități (pe care sunt convinsă că deja le-ați primit pe telefon din diverse surse, la fel ca mine), ci și ale noastre.

Pe lângă lista de mai jos, nu uitați de paginile de Instagram și Facebook pe care muzeele le au (aproape toate, cred).

Iaca lista:

1. Muzeul Hărților vă pune la dispoziție, pe canalul său YouTube, pe site și pe blog, filmulețe despre unele hărți interesante din colecție și o serie de lecturi ale unor cărți pentru copii. Aceste filmulețe și aplicații sunt postate săptămânal și pe paginile de social media ale muzeului. Mai mult, lecturile cărților pentru copii se vor face sâmbăta, iar în timpul săptămânii ele vor fi completate de activități postate pe aceleași pagini. Lucrăm acum la alte surprize online pentru voi așa că vă invit să verificați din când în când site-ul nostru, pentru noi informații.

2. O sumedenie de muzee românești au tururi virtuale iar lista cu linkurile către acestea o găsiți aici.

3. O resursă ce v-ar putea ajuta să descoperiți muzee din toată lumea, dar și din România este Google Arts & Culture. Muzeul Brukenthal din Sibiu are tururi virtuale disponibile în această platformă.

4. Pe lângă aceste tururi virtuale, unele muzee au activități speciale pentru vizitatorii online. V-am zis deja de Muzeul Hărților, vă mai spun despre frumoasa inițiativă a Muzeului Literaturii, ai cărui angajați au făcut scurte filme de prezentare a ”amintirilor” pe care le-ar avea casele memoriale aflate în subordine; filme realizate acasă, dar cu drag de public și de colecția pe care o au în grijă, reunite sub titlul ”De la case adunate, înapoi la lume date”; puteți vedea filmulețele pe pagina de Facebook a MNLR. Muzeul Municipiului București care are podcasturi și filmulețe cu interviuri legate de patrimoniul muzeului.

Mi-a făcut plăcere să caut pentru voi toate aceste informații, sper să vă fie utile și să vă umple timpul petrecut acasă, de voi și de copii, într-un mod cât mai educativ.

Vă aștept din nou la muzeu, cu drag, după ce va trece Covidul-19.

Cu prietenie,

Cristina Toma

Cristina Toma
Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine