Veneția i-a fascinat pe călători și încă o face. Cetatea cea miraculoasă, cum o numea Petrarca, atrage și astăzi curioși de tot felul, care se pierd pe străduțele înguste și printre canalele uitate de timp, în căutarea unor monumente sau picturi celebre. Să renunți la hartă și simțul orientării devine în cetatea lui San Marco o experiență în sine, recomandată celor care caută experiențe memorabile, dar și momente de tihnă. Dincolo de invazia turistică și de apele care amenință viitorul Serenissimei, descoperim istoria unei puteri comerciale, mândră de reușitele sale politice și culturale. Pentru călătorul dornic să guste din farmecul promenadelor venețiene, dar și să se familiarizeze cu istoria plină de detalii neștiute vă propun câteva moduri de descoperi istoria, arta și secretele cetății din lagună.
Basilica San-Marco
Bazilica San-Marco. Edificată în secolul al XI-lea, basilica dedicată sfântului protector al orașului, apostolul Marcu, evidențiază poate cel mai bine începuturile istoriei venețiene în sfera de influență bizantină. Planul în cruce greacă, inspirat de Sfinții Apostoli din Constantinopol, mozaicurile nenumărate, marmura și decorațiunile de pe fațada basilicii, toate sunt influențate sau produse în atelierele bizantine. Edificiul construit inițial din cărămidă a fost decorat de-a lungul timpului devenind un adevărat melanj de stiluri – gotic, bizantin, renascentist. Dar bazilica era și un extrordinar simbol al puterii politico-economice venețiene, fațada fiind împodobită cu cinci porticuri decorate cu mozaicuri, patru dintre ele narând episoade din viața Sfântului Marcu.
Faimoșii cai ai Sfântului Marcu pe care îi putem admira pe fațadă (originalele sunt în interiorul bazilicii) sunt un grup statuar unic. Statui libere, fără elemente de sprijin sunt tipici antichității greco-romane. Unicitatea le este asigurată de dimensiune și lipsa soclului. Inedit este faptul că au ajuns până la noi și au trecut de-a lungul timpului prin nenumărate peripeții. Lucrați din bronz aurit, sunt o copie romană din epoca imperială (sec I îHr- sec III dHr). După toate probabilitățile erau caii de la carul lui Helios, sau inspirați de un grup statuar cu această temă. Au ajuns la Veneția în 1204, atunci când venețienii au jefuit Constantinopolul în timpul celei de-a IV-a cruciade. În cetatea imperială erau expuși pe Hipodrom. La cererea dogelui Enrico Dandolo sunt integrați în decorul exterior al bazilicii fiind supranumiți caii Sfântului Marcu. Simbolizau perenitatea și victoriile cetății din lagună, dar și carul Domnului care răspândea Înțelepciunea și Cuvântul divin în cele patru colțuri ale universului. Istoria lor nu s-a oprit aici. În 1797, Napoleon Bonaparte, în timpul campaniilor italiene, ia drept pradă de război nenumărate opere de artă. Așa ajung caii Sfântului Marcu să împodobească pentru o scurtă perioadă de timp Arcul de Triumf din zona Caruselului de la Luvru. Recuperați după 1815 nu aveau să mai părăsească cetatea dogilor.
Caii Basilicii San-Marco
Autoritatea ecleziastică era completată de cea politică, iar Palatul Dogilor stă mărturie în acest sens. Capodoperă a goticului venețian, fascinează și astăzi grație unui procedeu arhitectural: inversarea volumelor. Masivitatea din partea superioară contrastează cu coloanele fine și coridoarele din partea inferioară, dând senzația de un palat suspendat pe o dantelărie de piatră. Dar palatul nu a fost doar reședința dogilor, era și sediul diverselor instituții politico-administrative și juridice venețiene. În apartamentele dogelui, mai precis în sala delle Volte, leul Sfântului Marcu pictat de Carpaccio ne oferă viziunea politică venețiană. Înaripat și cu nimb el ține cu o labă evanghelia cu cuvintele lui Hristos: Pacea fie cu tine, Marcu, evanghelistul meu. Sunt cuvintele prin care îngerul l-a anunțat pe evanghelist că își va găsi odihna veșnică la Veneția, referirea fiind la un moment esențial din mitologia politică venețiană – aducerea moaștelor sfântului Marcu de la Alexandria la Veneția. Leul lui Vittore Carpaccio este plasat deopotrivă pe apă și pe uscat, evocând dominația Serenissimei pe mările lumii și teritoriile din ce în ce mai extinse, cunoscute sub numele de terra ferma veneta.
Leul Sfântului Marcu (pictat de Vittore Carpaccio)
Palatul dogilor, campanila și cupolele bazilicii simbolizau centrul politico-religios care domina toate posesiunile venețiene. În curtea interioară a palatului Scara giganților, scară de ceremonii, decorată cu statuile gigantice ale lui Marte și Neptun sculptate de Jacopo Sansovino a fost martora ceremonialului complex de învestitură a dogelui.
Monica Neațu, istorică, este lectoră la Fundația Calea Victoriei, unde va susține cursul online Veneția – istorie, artă și strălucire, începând cu 15 mai.
