încă puțin și ești salvat
EL: Da, m-am gândit! Sunt un om de nimic, recunosc! Îmi păre foarte rău…
EU: Îți pare rău?
EL: Da, am fost un laș! M-am gândit la mine, chiar și atunci când am încercat să dau impresia că ajut pe cineva, că sunt săritor sau că am compasiune, de fapt a fost tot pentru mine, pentru a face impresie. Ca să creadă lumea să sunt un om bun! Dar de fapt era vorba de imaginea mea! Tot timpul a fost vorba despre imaginea mea, iar eu n-am făcut decât să-mi pefecționez modurile de a deghiza asta! Prin falsă autoironie, ca să creadă lumea că mă autocritic, adică sunt conștient de slăbiciunile mele. Dar și asta e de dragul impresiei. Pentru imaginea mea în ochii lumii.
EU: Ce să mai zic, impresionant! Ba nu, reformulez, aproape impresionant. Dar acum, înțelegând și mai bine ce îți poate pielea, dă-mi voie să cred că asta e o pseudo-confesiune. Tot pentru a face impresie, pentru a mă înmuia, nu-i așa?
EL: Da, așa e! Sunt prefăcut în permanență, mai ales atunci când par sincer. Cu cât mai sincer par, cu atât mai prefăcut sunt de fapt. Fiindcă nu-i decât o formă mai cizelată de prefăcătorie, iar asta îmi dă o satisfacție perversă, că pot imita la perfecție sinceritatea!
EU: Mda, aproape m-ai dat pe spate! Cât îmi povesteai despre tine, am avut cel puțin două tentative să sar și să te scot… doar că… mi-am amintit o situație cu unul pe care l-am salvat acum vreo zece ani. Tot așa, într-o vară, eram în formă maximă, să mă fi văzut…
EL: Stai puțin! Chiar nu mai pot… nu mai pot să fiu atent! Abia mai rezist, nu-mi mai simt corpul. Te rog din suflet, salvează-mă! Îți voi rămâne dator pentru tot restul vieții! Nu mă mai chinui! Voi face tot ce îmi vei cere! Nu mai rezist!
EU: Ei na, nu mai reziști… Iar asta cu… îți voi rămâne dator, bla bla, păi normal, se subînțelege că îmi vei rămâne dator… nu trebuia s-o subliniezi! Pe bune, chiar m-ai enervat. Nu de alta, dar regresăm la prima fază, când abia te-am găsit aici. Păi ce facem, ne înecăm la mal? Nu e bine! Dar lasă, te cred, ești într-o situație dificilă și deh, mai clachezi pe ici pe colo. Lasă, hai să-ți povestesc ce-am început mai devreme și te rog, fii atent! Nu mă mai întrerupe că ne supărăm rău de tot. Deci, era prin august, pe litoral full, soare cinic, iar eu cam pe sictir așa… La un moment dat niște zarvă, focalizez regiunea, unii se agită, fac semne în larg. Mă uit pe linia aia în sus… și-l văd. Unul cu stegulețele-n sus, mai să dispară, la o palmă de epavă și mai în spate. Epavă acolo la vreo patru sute de metri în larg. Și… dă-i delfine, dă-i! Eu ți-a mai spus, când ajung sub apă sunt torpilă. Tatăl meu, odată, când aveam vreo doișpe ani, m-a dus în Ararat, la un râu de munte ucigaș, ca să mă facă bărbat. Deci, fii atent…
