În mod normal, aș începe acest articol cu o serie de întrebări filosofice legate de cine suntem, ce facem, cum gândim, cum simțim și așa mai departe. Însă, din păcate, dacă pot să spun așa, unii ascultători sunt deja familiarizați cu ideea pe care urmează să o prezint, așa că această introducere semispectaculoasa și-ar pierde farmecul. Din fericire, ideea în sine rămâne la fel de atrăgătoare (sau cel puțin așa îmi place să cred), cu sau fără introducere. Acestea fiind spuse, puneti-vă centurile de siguranță și încercați, pe cat posibil, să vă desprindeți de tot ceea ce credeați înainte despre conștiință, conștiența de sine, sentimente, roboți, inteligență artificială sau cibernetică.

Pornim de la ideea că tot ceea ce gândim, simțim, am vrut, vrem și vom vrea vreodată să facem, orice formă de durere, de la cea mai mică înțepătură la cea mai dureroasă fractură, orice sentiment, fie el furie sau iubire, totul se află în creierul nostru sub formă de impulsuri nervoase. Când ne enervăm pe vecinul că dă cu bormașina la 10 noaptea, sunt anumiți neuroni care se activează, care au drept consecință faptul că noi luăm ciocanul și îi batem în țeavă să se oprească (există niște conexiuni foarte bine stabilite și pentru faptul de a lua ciocănelul în mână și a da cu el în țeavă). Aceeași poveste se aplică pentru absolut orice se întamplă în jurul nostru. (Da, chiar și iubirea). Concluzionăm că ceea ce suntem noi, conștiința noastră, alaturi de toate trăirile adiacente ei, sunt rezultatul unui flux de informație. Informație care intră în creier, este procesată de acesta și, la rândul lui, afișează, într-o formă sau alta (vorbire, funcții metabolice și altele) un rezultat de ieșire.

Vă propun, așadar, acest experiment mintal, care pare să meargă împotriva tuturor preconcepțiilor despre inteligența artificială, roboți sau orice calculator capabil să proceseze informație. Din moment ce conștiința noastră este rezultatul fluxului de informație care se petrece în creierul nostru, putem spune că orice aranjament de conductori de informație (neuroni sau tranzistorii dintr-un calculator, deopotrivă) poate da naștere unei conștiințe. Altfel zis, laptopurile, telefoanele sau tabletele noastre ar avea conștiință, pentru simplul motiv că sunt capabile să conducă și să proceseze informație. (Așa cum, se pare, și creierele noastre o fac, dar la o scară mult, mult, mult mai mare și mai complexă).

Știu că sună cu adevărat greu de înțeles sau de acceptat, însă, dacă analizați structurile de circulație a informației, atât din punct de vedere fiziologic, în creierul uman, cât și din punct de vedere cibernetic, în mașinării  anorganice capabile să proceseze informație, capătă din ce în ce mai mult sens, pe măsură ce vă adânciți mai mult în această teorie.

Pentru a încheia, o să vă las niște răspunsuri la câteva dintre întrebările pe care intuiesc ca vi (sau mi) le veți pune, ca reacție la această teorie:

1. Calculatoarele nu simt durerea pentru că nu au fost programate să simtă durerea așa cum “ne-a programat” pe noi evoluția să o facem. Nu au avut nevoie să o simtă, în modul în care am avut noi nevoie, ca să ne ferim de moarte, pe scurt.
2. Calculatoarele nu au sentimente, în primul rând, pentru că nu au complexitatea necesară a operatorilor de informație pentru a crea fluxul corespunzător unui “sentiment” propriu-zis și, în al doilea rând, pentru că, și dacă ar fi avut complexitatea necesară, nu au fost programate să o facă, fiindcă nu au avut nevoie de sentimente.
3. Calculatoarele nu pot crea artă pentru că nu au fost programate să o facă și, mai ales, pentru că nu au fost programate să recunoască tipare și să le reproducă în ceea ce noi numim “artă” în modul în care “ne-a programat” pe noi evoluția să o facem.

Aștept cu nerăbdare opinii, comentarii și alte teorii ca răspuns la această ipoteză a mea. Sau ne vedem la cel mai mare campionat de robotică din România, BRD First Tech Challenge 2019, susținut de Volkswagen.

Paul Miron, clasa a XII-a, Colegiul Național „Sf. Sava”