Despre Odiseea Spațială

Un science fiction aflat pe orice listă a cărților de citit într-o viață, ecranizat magistral de Stanley Kubrick – Odiseea spațială, de Arthur C. Clarke, este o alegorie scrisă impecabil despre explorarea universului și despre reacția universului la umanitate.

Cartea și filmul omonim – scrise aproape simultan, deși filmul a avut premiera înaintea lansării cărții – au schimbat definitiv felul în care ne raportăm la orice ficțiune speculativă despre trecutul și viitorul speciei noastre.

Luna ascunde o mare enigmă. Drept urmare, pentru prima oară, oamenii sunt trimiși departe, în spațiu. Dar, cu mult înainte să ajungă la destinație, totul începe să meargă extrem de prost pentru echipajul de la bordul Discovery, aflat în drumul spre Saturn. Nava este comandată de HAL9000, un super-computer cu inteligență artificială, capabil de cele mai dezvoltate funcții cognitive, mai dezvoltate poate și decât ale minții umane.

În umbra fiecărui om în viaţă se află treizeci de fantome, aceasta este proporţia cu care cei trecuţi dincolo îi covârşesc pe cei vii. Din zorii timpului, aproape o sută de miliarde de indivizi au păşit pe planeta Pământ.

Iată un număr interesant, fiindcă, printr-o curioasă coincidenţă, există aproximativ o sută de miliarde de stele în universal nostru apropiat – Calea Lactee. Aşa că pentru fiecare om care a trăit vreodată străluceşte o stea.

Dar fiecare dintre ele este un soare, de cele mai multe ori mai scânteietor şi mai încântător decât mica stea din apropierea noastră pe care o numim Soare. Iar multe – poate majoritatea – au planete care le dau ocol. Aşa că aproape sigur există destul loc în cer pentru ca fiecare membru al speciei umane, chiar de la primul om-maimuţă, să aibă propriul rai sau iad, mare cât o lume.

Câte dintre aceste posibile raiuri şi iaduri sunt locuite – şi de ce fel de fiinţe – nu putem nici măcar să ghicim, cel mai apropiat fiind de un milion de ori mai departe decât Marte sau Venus, ele însele destinaţii îndepărtate ale unor viitoare generaţii. Dar barierele pe care ni le impun distanţele se năruie şi într-o zi ne vom întâlni egalii sau superiorii printre stele.

O viziune existențială și în același timp mistică, științifică, dar și teologică… o capodoperă SF!“ – Saturday Review

Plină de poezie, imaginație științifică și inteligența lui Clarke. O carte care ne face să vedem întreg universul cu alți ochi. O alegorie complexă despre istoria lumii.” – The New Yorker

 

Text de Alexandra Florescu.

Sursă foto cover aici.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine