Fantomele cârciumilor de Bucureşti

Există, sau a existat un număr de cârciumi în Bucureşti al căror proprietar mi-ar fi plăcut să fiu, nu pentru că locaţiile de care vă voi vorbi ar fi vreo mină de aur, ci pentru că sunt o mină de amintiri şi poveşti strânse într-o viaţă. Cârciumi vechi – şi, când spun „vechi”, spun ante-revoluţionare; au mai rămas puţine într-un oraş ce caută noul cu dinadinsul. De fiecare dată când merg la Paris, îmi face o deosebită plăcere să caut pe pereţii fiecărui stabiliment culinar în care intru autorizaţia de alcool, deoarece pe aceasta se află anul înfiinţării. În general, acolo restaurantele, bistro-urile, barurile sunt chestiuni de câteva generaţii, acolo lumea trăieşte din această afacere şi o lasă moştenire, acolo o cârciumă este o meserie în care te implici, nu o investiţie pe care ai făcut-o pentru că aveai ceva extra-bani din imobiliare sau vânzări de maşini din Germania. Revenind la oraşul de sub Dealul Mitropoliei şi la cârciumile lui, nu mă pot abţine să nu observ că, din şase cârciumi celebre pe care mi le-am dorit, doar într-una mai pâlpâie uşor candela unor vremuri ce le-au făcut poveste.

Caru’ cu Bere – e cea mai bine păstrată dintre toate. A fost cumpărată (sau, mă rog, luată în gestiune) în 2005, renovată şi repusă în circuit. E tot timpul plină şi faptul că, atunci când treci seara prin faţa ei, pereţii vechi de o sută de ani respiră în stradă muzică, râsete şi sunet de halbe ciocnite, mă face să mă bucur uşor. Am intrat în Car alături de noul proprietar, în ziua în care a semnat contractul. Am umblat prin toate cotloanele şi, fără să exagerez, absolut orice bucăţică de zid, orice masă veche, orice bucată de podea slinoasă respira istorie. A fost momentul în care am plasat-o pe locul întâi în „cârciumi pe care aş vrea să le am”.

Capşa – O cârciumă la ale cărei poveşti am crescut cu gura deschisă, cu mult înainte de a lua contact fizic cu locaţia. Fratele bunicii mele ( a fost şoferul regelui , până în 1948) avea o mulţime de poveşti pe care le trăise acolo. Ascultam şi îmi imaginam o lume întreagă de aristocraţi, industriaşi, moşieri, artişti, între zidurile stabilimentului de pe calea Victoriei. Mai târziu, am regăsit exact acea lume imaginată de mine, în amintirile lui Alexandru Paleologu despre Capşa. Azi, la 2009, Casa Capşa este o locaţie frumos restaurată, dar care a pierdut tot… dar absolut tot din sclipirea şi spiritul de altădată. Mi-e greu să spun unde ar fi greşeala, poate în abordarea noii locaţii, poate în meniu, poate în comunicare sau poate (şi aici iar îl citez pe Paleologu) nu mai există oameni pentru Casa Capşa. Tristeţea localului în discuţie mă face să-l situez pe locul doi în „cârciumi pe care aş vrea să le am”.

Cireşica – celebritatea acestei cârciumi vine din postarea ei în imediata apropiere a Teatrului Bulandra. Generaţii de artişti celebri s-au oprit la Cireşica după repetiţii, pentru „una mică”, şi au plecat de acolo două zile mai târziu. La Cireşica se obişnuia să bei vinul pe „doape”, adică atunci când comandai o sticlă de vin ţi se lăsa dopul, pe care îl băgai în buzunar. Dimineaţa la notă, numărul dopurilor din buzunar trebuia să corespundă cu cel al sticlelor de pe notă. Din gama „poveşti cu celebrităţi”, la Cireşica vodka se servea în pahare mari de apă, iar apa în pahare mici de vodkă, astfel că, pentru privitorii neavizaţi, „maeştrii” păreau că beau multă „apă” cu puţină „vodkă”. Locaţia a fost scoasă şi ea la vânzare la un moment dat, acum s-a redeschis renovată într-un stil ce o face o altă cafenea din Bucureşti, practic singurul lucru autentic rămas este numele. Pentru ceea ce putea fi, Cireşica intră pe locul trei.

Nicoreşti – ăsta e un local apărut în perioada comunistă şi celebru pentru faptul că era loc de petrecere pentru securişti. Unii l-ar dărâma pentru asta, eu sunt de părere că o istorie se asumă, ba mai mult, atunci când devine istorie, ar trebui profitat. În ziua de azi, Nicoreşti este exact ca acum 20 de ani, chelnerii sunt şi ei de atunci… ba mai mult, recunosc în câte un client ce stă singur la o masă nostalgia unei persoane care a cunoscut vremurile de glorie ale stabilimentului. Din păcate, Nicoreşti este o cârciumă ce merge în virtutea unui renume şi va sfârşi, ca atare, fără nicio idee de reinventare. Locul patru.

Bolta Rece – celebră şi ea pentru petrecerile fără termen şi pentru lumea pestriţă, pentru mititeii delicioşi şi vinul dosit. În ziua de azi, acest restaurant reprezintă cel mai bine dintre toate locaţiile pomenite termenul de: „s-a dus”. A fost renovat prost, kitsch, nu mai spune nimic de istoria lui. Un loc frumos, ratat impardonabil, ce intră pe locul cinci.

Trofeul „cârciumi pe care aş vrea să le am” îl acord de departe restaurantului ce a fost Şarpele Roşu. Astăzi o ruină în curs de demolare, ce înghite în molozul şi praful dărâmăturilor poveştile lui Iordache, Dinică, Bănică, Nelu Ploieşteanu şi ale altor personaje ce au făcut – din acel loc – cel mai boem teritoriu bucureştean al ultimelor decenii. Locaţia şi-a depăşit de mult statutul de cârciumă, a devenit legendă încă din timpul în care funcţiona. În 1998, într-o vreme în care eram mult prea tânăr şi mult prea sărac, proprietarul Şarpelui Roşu mi l-a oferit, locaţie + brand, în schimbul sumei de 90 de mii de dolari. Evident că nu îi aveam, dar am rămas cu convingerea că, într-o zi, îl voi reinventa. Din păcate, timpul nu aşteaptă, iar eu nu am fost, se pare, destul de convins. În curând, acolo va răsări probabil un bloc, din ai cărui pereţi noii locatari vor auzi speriaţi noaptea acordurile lui „La Chilia-n Port”, iar luminile citadine vor crea în dormitorul lor, din umbre, silueta – cocoşată peste o masă – a lui Iordache.

2 comentarii
    Mãr Gelatu’

    S-a incercat reinventarea Sarpelui Rosu, intr-un amestec ciudat cu o alta locatie interesanta din aceeasi categorie. Adica in fostul Mar de Aur, a functionat cativa ani Sarpele Roz. Din pacate, nu a mers in directia potrivita. Chiar daca spatiul era foarte ofertant.

    Virgil

    Degeaba mai există fizic locurile fără oamenii care le-au dat valoarea. Ce ar fi azi Șarpele Rosu fără Bănică, Fonica si Iordache…

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine