La sfârșitul soptămânii trecute am lansat tema principală (Anul 2021) a celui de-al nouălea sezon din concursul Vocea Ascultătorului (primul pe anul acesta), un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră, sub-tema săptămânii fiind prima provocare pentru voi, care a fost și este în continuare: Care sunt cele mai mari 3 dorințe sau speranțe pe care le ai pentru anul 2021? 

Concursul se încheie joi, 21 ianuarie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferit de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de vineri, 22 ianuarie.

Textul lui Cristi este unul din textele finaliste.

***

Despre delimitările arbitrare făcute ca să germineze speranța singuranței nu poți vorbi decât în glumă. E ca și cum ai încerca să-ți cartografiezi nevoile, speranțele, visele. Rezultatele stranii ar îngloba întreaga lume într-o pojghiță subțire, dar de nestrăpuns care încet, încet, ar asfixia totul. Totul s-ar opri în loc la fel ca toate celalte imagini de care ți-e atât de drag și la care revii obsesiv, neștiind de ce. Te gândești la deznădejde, dar de fapt ți-e frică.

Cât ai stat închis, ai apucat să recitești poveștile care deja îți erau atât de cunoscute. Reluându-le, ai sperat să le găsești la fel, dar ai văzut că totul putrezește. Ai răsfoit albume de familie și printre atâția te-ai recunoscut cu greu, înconjurat din toate părțile. I-ai indexat pe toți și ai încercat să te interesezi în sfârșit de cei rămași în viață. Dar asta nu ți-a adus nicio alinare, iar acum nici nu te mai poți gândi la ce urmează.

Ți-i imaginezi pe toți, hoarde întregi, necunoscuți, înșirați în cercuri concentrice, petrecându-te către altceva, același altceva pe care l-ai visat dintotdeauna, dar la care încă n-ai ajuns. E ca și cum în momentul în care ți se pare că întrezărești ce-ți dorești se interpun distanțe noi, mase de pământ mocirlos, pe care știi că dacă încerci să le răzbați te vei împotmoli, dar încerci totuși.

Și în timp ce înaintezi simți cum fiecare pas te afundă din ce în ce mai mult. Te lași prins în aceeași melasă tare. Atunci îți aduci aminte că cineva ți-a arătat o dată Bordando el manto terrestre, lucrarea principesei Remedios Varo. Nu știi cum sau de ce, dar imaginea turnului acela îți revine în minte ca și cum l-ai avea în fața ochilor. Închizi ochii și-l privești cu atenție. Nu știi dacă să le compătimești sau să le urăști pe captivele care țes la război întreaga lume, aceeași care te-a dezamăgit, aceeași de care ți-e atâta frică. Ai ochii închiși, dar nu știi dacă ești treaz sau nu. Încerci să nu te miști.

Încă ești aici, dar nici de asta nu poți fi pe de-a-ntregul sigur, dar, pentru moment, va trebui să te mulțumești cu atât.