Săptămâna trecută am lansat ultima temă a celui de-al nouălea sezon din concursul Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Este 31 decembrie. Unde ești și cum îți petreci ultima zi din 2021?

Concursul se încheie joi, 15 aprilie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferit de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de vineri, 16 aprilie.

Textul lui Florin este unul dintre textele finaliste.

***

Pășesc cu grijă prin cameră și nu înțeleg ce este ceea ce văd. Sunt peste tot, sunt bucăți strălucitoare, aproape orbitoare, peste care sunt obligat să pășesc pentru că podeaua e plină de ele.

Ceva mă disturbă, mă simt urmărit, e o senzație ce nu îmi dă pace, și știu de unde vine, dar nu îndrăznesc să privesc într- acolo. Mă întorc la obiectele peste care pășesc, încercând să deslușesc ce reprezintă.

Dintr-odată, din direcția dinspre care mă simt urmărit se lasă o umbră peste bucățile strălucitoare peste care calc și exclam cu stupoare:

– Proiecțiile.., proiecțiile mele!

Mă aplec și încep ușor- ușor să le văd. Sunt țăndări, s-au spart.., toate!

Visele mele, de mare, de munte, de Thailanda, ah, Thailanda, s-au spart.

Ușor, ușor, încep să îmi amintesc de groaznicul necunoscut de care toate proiecțiile mele s- au zdrobit:

” – Covidul, ‘rar mama lui de Covid!”, îmi spun.

Dar stai, parcă era nasol pe atunci, parcă mă văicaream: că lumea, că eco, că “freco”, că “mego”, sus “ura” – jos dosul, sau invers, nici nu mai știu ce ziceam, dar mă văicăream.  Acum, că e altfel și toate proiecțiile mi s-au spart vreau să fie că înainte?!

– Hm, ce ciudat îmi sunt!

Din nou mă vizitează senzația de acolo de unde știu că sunt privit.  Ia să mă uit, ia să îndrăznesc să văd și să aflu: ce este ceea ce mă privește?

Ridic privirea și văd o ușă. Constat că am avut dreptate, niște ochi mă privesc printr-un gemuleț. Mă apropii să văd cine se holbează la mine.

– “Băi, nu văd bine, ce drac…”, exclam.

Sunt eu, tot eu, dar un altfel de eu ce mă privește de după ușă, un eu care zâmbește ca prostu’ la mine.

…

– “Ce ani, ce nebunie curată! Bine că s-au terminat, e tot ce ne trebuie”, conchid, zâmbind de după ușă.

Cobor privirea și observ că pe ușa salonului e scris: 2021 obsessive disorder – Guerilla type.

Pacient nedefinit.

***

Sursă foto cover aici.