GALA PREMIILOR UNITER – între trecut și viitor

În anul 2010 catalogul Galei Premiilor UNITER se deschidea cu următorul mesaj, aproape premonitoriu, al președintelui UNITER, Ion Caramitru:

„(…) Suntem o lume unde excepția de la regulă are parfum revoluționar. Sunt convins că schimbările în bine au loc în laboratorul experiențelor artistice. Un mare scriitor român Marin Sorescu, spunea că un poet genial poate descoperi numai prin intuiție poetică o nouă stea, care, mai apoi, să fie confirmată de savanți prin calcule de parametri. Așa și lumea noastră: fără risc și fără nebunie, nimic nu se așază. Nimic nu lasă urme. Nimic nu se întâmplă. UNITER s-a născut din nevoia de a proteja riscul asumat în Teatru (…).”

Acum, în 2022, conceptul artistic al Galei Premiilor UNITER îi aparține regizorului Radu Afrim:

O gală aniversară e cea mai potrivită oportunitate de a analiza prezentul acestei bresle și mai ales de a trage cu ochiul înspre viitor. De aceea mi-am permis să focusez ediția 30 pe portrete de tineri artiști, unii încă studenți la teatru, oameni care ard ACUM, oameni care trebuie văzuți ACUM. E greu de făcut o selecție. De aceea i-am întrebat chiar pe ei care sunt idolii lor dintre ei înșiși. Vor fi colaje, mărturii video cu tineri care în acești ultimi 2 ani au încercat să se facă ascultați. Unii dintre ei riscă formule pe care breasla le acceptă cu greu, alții doar vor să facă ceea ce înțeleg ei prin performanță. N-am fost niciodată fan al tradițiilor. De aceea voi încălca încă o tradiție și voi popula ecranul imens din spatele laureaților Galei cu chipuri de artiști care ar fi putut sta fără probleme în locul oricăror nominalizați de acum, din anii recenți sau vor sta în anii ce vin. În rest, despre trecut, numai de bine.(Radu Afrim)

Directorul artistic al Galei Premiilor UNITER 2022 face echipă minunată cu scenografa Irina Moscu și cu Les Ateliers Nomad. Împreună vor crea un eveniment unic, un adevărat show presărat cu momente artistice dintre cele mai vibrante și inedite, show pe care abia așteptăm să îl dezvăluim pe scena Palatului Culturii din Bistrița în 4 iulie.

Printre artiștii cei care vor urca pe scena galei pentru a înmâna premiile ediției, se numără: Mariana Mihuț, Rodica Mandache, Marcel Iureș, Ioana Bugarin, Nicu Mihoc, Ada Milea sau Mirela Oprișor.

Prezentatorii ediției aniversare a Galei UNITER sunt actorii Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București Raluca Aprodu și Emilian Oprea.

Ediția aniversară vine și cu o mare absență – cea a actorului Ion Caramitru, inițiatorul și amfitrionul Galei pentru 29 de ediții, care va primi, post-mortem, Premiul de excelență.

Juriul din seara Galei va decide câștigătorii pentru cele 11 categorii de premii aflate în concurs. De asemenea, se vor înmâna premiile pentru întreaga activitate (Dana Dogaru, Adriana Grand, Virgil Ogășanu), premiile speciale și premiul pentru cea mai bună piesă românească a anului 2021.

Toate premiile și nominalizările le puteți vedea aici.

Pe uniter.ro vă invitam să-i re-vedeți și să-i re-ascultați pe Mariana Mihuț, Victor Rebengiuc, Valeria Seciu, Maia Morgenstern, Miriam Răducanu, Horațiu Mălăele, Marcel Iureș, Alexandru Arșinel, Florin Piersic jr., și mulți alții, precum și cei plecați dintre noi, George Constantin, Gina Patrichi, Gheorghe Dinică, Olga Tudorache, Irina Petrescu, Ștefan Iordache, Draga Olteanu Matei, Alexandru Tocilescu, Stela Popescu, Alexandru Darie, Ion Caramitru, Leopoldina Bălănuță, Radu Beligan, Mircea Albulescu, Cornel Todea, Cătalina Buzoianu mărturisind credințe artistice și de viață în momente de mare emoție, pe scenele celor 29 de ediții ale Galei UNITER.

Tot pe uniter.ro puteți urmăriți campania PARIUL PUBLICULUI.

Colegii artiștilor nominalizați la Gala Premiilor UNITER sunt alături de ei și îi susțin în competiția pentru cele 11 trofee. Susţine-ţi favoriții și pariază pe www.uniter.ro până în ziua Galei la ora 19.00. În 4 iulie aflăm împreună, în direct, câştigătorii desemnați de juriu și tot atunci afli dacă ai câștigat pariul.

Creator imagine: Andreea Moise.

Trofeul UNITER a fost conceput și realizat în 1992 de artistul Ion Bitzan.

Ceremonia acordării Premiilor UNITER va putea fi urmărită în direct pe TVR1, TVR Internațional, TVR Moldova și la Radio România Cultural, online pe www.uniter.ro, www.tvr.ro și preluat de pagina de Facebook UNITER https://www.facebook.com/UNITERoficial.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine