GALA TÂNĂRULUI ACTOR HOP, a 25-a ediție

Gala HOP 1998-2022

1998, Costinești. Prima ediţie a Galei HOP sub bagheta regizorului Cornel Todea. Anul următor, Costinești rămâne gazda concursului destinat tinerilor actori aflaţi la începutul carierei în teatru, urmând ca în perioada 2000-2012 Mangalia să fie orașul unde are loc evenimentul. Ediţiile aflate sub atenta supraveghere a lui Cornel Todea s-au aflat sub auspiciile alterităţii.

În 2012, în data de 30 august, chiar în timpul desfășurării Galei HOP, cel care i-a dat naștere se retrage din această lume.

Urmează trei ediţii (2013-2015) ale spectaculosului, ale show-ului, sub direcţia artistică a regizorului Radu Afrim, concurs desfășurat la Vox Maris Grand Resort, Costinești.

Din 2016 până în 2018, în aceeași locaţie, profesorul și actorul Miklós Bács familiarizează concurenţii cu tehnica étude-ului şi cu lumile clasice ale lui Cehov și Shakespeare.

Ediţiile anilor 2019-2021 marchează momentul în care dansatorul și coregraful Gigi Căciuleanu a preluat direcţia artistică a Galei HOP purtând-o pe plaiurile alchimiei dansActorului, mai întâi la Teatrul de Stat din Constanţa, apoi la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din București și, în cele din urmă, la Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia.

În anul 2022, îi vine rândul coregrafului și regizorului Răzvan Mazilu să preia frâiele Galei HOP şi să o plaseze sub semnul musicalului și al show-ului total. Tot la Alba Iulia!

Despre ediția 2022

Ediția aniversară a Galei Tânărului Actor HOP – program al UNITER aflat sub direcția artistică a coregrafului și regizorului RĂZVAN MAZILU – se va desfășura la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia, în perioada 25-27 august 2022.

„Actorul total este, pentru mine, interpretul cu mijloace de expresie complexe: cîntă, dansează, creează din propriile emoții un personaj, nu se teme să fie vulnerabil pe scenă – și tocmai în asta stă forța lui. De fapt, acestea nu sunt doar calitățile unui actor de musical, ci profilul celui care poate răspunde la toate provocările spectacolului de azi.” (Răzvan Mazilu) 

Juriul final al acestei ediții este format din: Marina Constantinescu – critic de teatru, Lucian Ionescu – actor, Elena Purea – actriţă, Carmen Stanciu – teatrolog, Lucian Vărșăndan – manager cultural

Tema Galei 2022: Musical = Actor Total + Show Total

Premiile Galei HOP

Actorii aflați în competiția finală vor concura pentru următoarele premii:

Premiul „Ştefan Iordache”, marele premiu al Galei HOP

Premiul pentru cea mai bună actriţă, secţiunea individual

Premiul pentru cel mai bun actor, secţiunea individual

Premiul „Cornel Todea” pentru cea mai bună trupă de actori

Premiul „Sică Alexandrescu”, Premiul special al juriului

Premiul Publicului

Alte premii, găzduite:

Premiul „1/10 pentru FILM la TIFF”

Premiul pentru prestanţă, rostire scenică şi expresie corporală, acordat de actrița DORINA LAZĂR

Bilete la Gala HOP

Cei care vor să fie prezenți la desfășurarea de forțe a tinerilor artiști pot achiziționa bilete pentru cele trei zile de la sediul Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia și online de pe www.teatrulalba.ro.

VOTUL PUBLICULUI

21 de actori vor concura pentru trofeele HOP și vor demonstra că dețin toate atuurile pentru a face istorie în domeniul musicalului. Că pot răspunde la toate provocările spectacolului contemporan. Însă până la competiția de la Alba Iulia, invităm publicul să-i cunoască pe artiști urmărind campania online GALA HOP. Votează Actorul Total!

Zilnic, în perioada 10-24 august, cei 11 artişti selectați în secţiunea Individual şi cele 4 Grupuri ies la rampă și se prezintă prin scurte materiale video realizate de ei înșiși.

În zilele de 25 și 26 august, de la ora 18.00, publicul poate urmări live concursul din sala de spectacol a Casei de Cultură a Studenților sau prin transmisiunea în direct pe site-ul https://galahop.uniter.ro/, contul de Facebook al Galei HOP (https://www.facebook.com/GalaHopGalaTanaruluiActor), contul de YouTube al UNITER (UNITER ROMANIA) şi apoi, în 27 august de la miezul nopții până la ora 16.00 are timp să voteze actorii preferați pe www.galahop.uniter.ro.

Premiul Publicului va fi anunțat în cadrul festivității de decernare a premiilor de sâmbătă, 27 august, ora 19.00. Garantăm show total!

PROGRAMUL GALEI HOP 2022

Joi, 25 august    

18.00: Deschiderea Galei HOP 2022  

Concurs secţiunea Individual şi proba impusă

Sidonia DoicaSugar, Butter, Flour

Tudor Manea Năpasta lui Tevye

Laura Gabriela OanaDoamnelor de la Brunch…

Gabriela Porumbacu Bad Luck

Vlad Nicolici Catch Me If You Can

Ana Vînău I’m The Greatest Star

Concurs secţiunea grup şi proba impusă

„There’s Gotta Be Something Better Than This!”, cu: Cristina Danu, Cătălina Nițu, Lăcrămioara Soare

„Te iubesc, dar nu pe tine”, scenariul și regia colectivă, cu: Eduard Crucianu, Andrei Mărgineanu, Mihai Andrei Pleșa, Sara Pongrac, Paul Ștefan Tonca

Show: It`s a Hard Knock Live din musicalul „Annie”, versurile Alex Ștefănescu.

Participă concurenții Galei HOP 2022

Vineri, 26 august

18.00: Concurs secţiunea Individual şi proba impusă

Larisa Belcea Lady Of The Underground

Cristina DanuSexy

Alex Macavei Paradisul cu un aparat de cafea

Maria GrosuZuza din 14G

Robert AgapeGod, I Hate Shakespeare!

 Concurs secţiunea grup şi proba impusă

„Tango Maureen”, cu: Sidonia Doica, Mara Țibuleac

„(încă un) Musical!”, cu: Andrei Duțu, Dragoș Ioniță, Laura Gabriela Oana

Sâmbătă, 27 august

19.00: Decernarea Premiilor. Musical….show total!

Show: One din musicalul „A Chorus Line”.

Participă concurenții Galei HOP 2022

Prezentatorii Galei HOP 2022

Monica Odagiu și Alex Ștefănescu

 

INTÂLNIRI FORMATOARE LA GALA HOP 2022

Programul Galei HOP va cuprinde și trei întâlniri formatoare ale concurenților cu: criticul de teatru MARINA CONSTANTINESCU, regizorul DRAGOȘ GALGOȚIU și actorul LUCIAN IONESCU.

În vederea stabilirii premiului „1/10 pentru film la TIFF”, directoarea de casting Florentina Bratfanof va avea o întâlnire cu toți concurenții HOP 2022.

GALA HOP. 25 DE ANI” – expoziție de afiș

În perioada 25-27 august în foaierul Casei de Cultură a Studenților poate fi vizitată expoziția de afiș „GALA HOP. 25 DE ANI”

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine