Idee de vacanță

Ideal ar fi ca această idee să prindă la familiști. Dar nu e musai. Poate să prindă și în cazul cuplurilor. Sau în cazul celor singuri. Important e să ieși din bula în care identifici vacanța cu deplasarea cu mașina/avionul într-un loc, stat acolo o perioadă, una-două-trei săptămâni, revenire la locul de muncă, punct.

Sursa mea de inspirație e reprezentată în cazul de față de șapte adulți și patru copii. Care n-au făcut nimic altceva decât să plănuiască o vacanță pe care s-o țină minte cei mici și care să-i direcționeze total diferit în materie de idealuri pentru toată viața. Ce au făcut concret: au mers cu mașinile din România până la Strasbourg, acolo s-au urcat pe biciclete și au mers până la Konstanz. Nu, nu au mers cu e-tron pentru că primul model Audi full electric, Audi e-tron quattro, va fi lansat anul viitor.

Au mers pe bicicletă aproximativ 250 de kilometri în cele două săptămâni cât a durat aventura lor. Cel mai mult au parcurs 80 de kilometri într-o zi. Au vizitat multe locuri. De dormit s-a dormit doar la cort. În camping-uri și-au gătit, au cunoscut oameni, au interacționat cu culturi.

O să mă opresc aici din povestire și voi arunca un cârlig spre voi care să vă “agațe” să ascultați CARDIOGUERRILLA pe 27 iulie de la 13 la 14. Atunci veți auzi un interviu cu unul dintre adulții implicați în această poveste, Marcian Enache Poți. O să aflați cu această ocazie și câteva ponturi care să vă facă vacanța mai plăcută, o să vă puteți face o idee legată de costuri și o să visați frumos.

Vineri, de la 13 la 14, la Radio Guerrilla. Cu mine.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine