Înainte să fie tantrist, Sting a fost jungian

Când ascult acum albumul „Synchronicity” al celor de la The Police îmi aduc aminte în primul rând de walkman-ul Sony roșu pe care l-am primit cadou de ziua mea și în al doilea rând de cum mă plimbam cu el prin București, pe jos, cu bicicleta sau cu autobozul, să văd pur și simplu unde ajung. „Synchronicity” e, de fapt, singurul album pe care țin minte limpede că îl ascultam la walkman. Îmi plăcea mult și coperta lui, cu cele trei dungi colorate, dar cred că asta se datora mai ales faptului că a fost printre primele mele casete originale care să și aibă vreun cover art, să nu fie scrise cu pixul.

„Synchronicity” a fost al cincilea, ultimul și cel mai de succes album The Police. La câțiva ani după lansarea lui în 1983 grupul s-a destrămat și Sting a fost în sfârșit liber să devină o legendă de unul singur. Conține 11 melodii dintre care una e sigur mai cunoscută chair decât numele fomației, „Every Breath You Take”. De altfel, cred că un motiv solid pentru a asculta albumul pe de-a-ntregul e tocmai prezența acestei piese și posibilitatea de a descoperi că nu e de departe cea mai bună dintre toate.

Titlul albumului a fost inspirat dintr-o carte de pseudo-psihologie a lui Arthur Koestler, „The Roots of Coincidence”. Albumul în sine, deși nu este unul concept, urmărește o idee unitară legată de evenimentele care doar aparent nu au nicio legătură, adică ceea ce se rezumă prin termenul des folosit și la noi de „sincronicitate”, de care totuși mă feresc fiindcă în DEX înseamnă altceva.

Dar, indiferent de orice prezentare a lui, cel mai important lucru de reținut despre „Synchronicity” este că e Albumul Duminical de săptămâna aceasta și va fi difuzat integral duminică de la ora 14, pe Radio Guerrilla.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine