Acum, că ați prins gustul speciilor ”numeroase” din articolul trecut, mă aștept la întrebarea firească: unde pot vedea păsări frumoase, dar emblematice pentru România?  Răspunsul este la doar 300 de kilometri de București, în inima Deltei Dunării. Acum, deși eu nu fac o distincție clară între locurile bune de observații de păsări în delta formată de brațele Dunării și restul luncii (între Cazane și Tulcea), pentru început este bine să dați o tură cu barca pe canalele Deltei. Păsările prezentate mai jos pot fi văzute în multe alte locuri, dar nu vă veți putea numi naturaliști români fără să faceți niște ture zdravene prin Deltă (de obraz, așa).

De aceea, pentru început, vă prezint în acest articol cele mai emblematice specii de păsări din Deltă pe care e probabil să le vedeți încă din prima voastră tură cu barca pe canale. Deși Delta este locul unde puteți vedea peste 360 de specii de păsări de-a lungul întregului an, puteți petrece o viață acolo fără să reușiți să le vedeți pe toate.

Mai jos vă prezint o listă cu primele 10 specii, atât pe criteriul probabilității de a le vedea, cât și ca faimă, aceste specii fiind emblematice pentru labirintul de canale ce străbat Delta în lung și-n lat.

1. Pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus)

Cu o anvergură de peste 300 cm și cu aproape 60% din efectivele speciei cuibărind în Delta Dunării, cea mai emblematică specie a Deltei Dunării este pelicanul comun, alături de ruda sa mai greu de zărit, pelicanul creț (Pelecanus crispus, despre care vom vorbi într-un articol viitor).

Pentru a vedea această specie trebuie să vorbiți cu pescarii sau barcagiii, aceștia fiind mereu la curent cu mișcările solurilor de pelicani. Deși ei se mișcă în permanență, au câteva locuri bogate în pește unde sunt mereu prezenți, așa că bazați-vă pe aportul locanicilor pentru a vedea cu ușurință această specie. Toamna migrează spre sud, pentru a reveni la început de aprilie.

2. Codalbul (Haelietus albicillia)

Regele Deltei este acest răpitor de talie mare, având o anvergură impresonantă (240 cm). Deși oamenii locului îi spun vultur codalb, denumirea este înșelătoare: codalbul este de fapt din familia acvilelor, el nefiind deloc pretențios: păsările, mamiferele și peștii deopotrivă sunt în dieta acestui temut vânător, indiferent de talie.

Populația de codalbi este în ușoară revenire după declinul pronunțat din anii ’70-’80, în 1990 în Deltă rămânând sub 20 de exemplare. Acum, grație eforturilor de conservare, dar și datorită renunțarii la stricnină ca modalitate de a stârpi prădătorii, codalbii din Deltă sunt în număr de peste 100 (cu juvenili cu tot) la numărătorile de iarnă din ultimii ani. Așa că, dacă mergeți dimineța devreme, aveți șansa să-i vedeți pe aproape toate canalele mai mari din Deltă. Această specie poate fi văzută în Deltă tot timpul anului, chiar și în iernile grele, când lacurile îngheață complet, codalbii vânând păsări, în special gâște, lebede, rațe, lișițe și alte păsări slăbite sau aproape înghețate de frig.

3. Cormoranul mare (Phalacrocorax carbo)

Această pasăre este la fel de iscusită în vânătoarea de pește precum pelicanul, diferența fiind că o face prin scufundare. Cormoranii pot sta câteva minute sub apă, aproape niciodata neieșind fără o captură. Îi puteți vedea literalmente oriunde în Deltă, cel mai frumos spectacol fiind să-i vedeți în colonia de reproducere.

Un alt amănunt interesant despre acestă pasăre este că, după ce termină masa, mereu se usucă la soare cu aripile desfăcute, datorită lipsei glandei seboree, prezentă la majoritatea păsărilor. Este un spectacol ca, la apus, să nimeriți un stol de cormorani așezați pe bușteni sau în sălcii la uscat, ca niște cearșafuri negre cu pene. Această specie poate fi văzută în Deltă tot timpul anului.

4. Lopătarul (Platarea leucrodia)

Stârcul lopătar este o altă specie emblematică a acestor meleaguri, ciocul său plat fiind dovada adaptării la hrana sa preferată, nevertebratele acvatice pe care le caută cu frenezie în mâlul lacurilor puțin adânci. Ceva mai greu de văzut decât alte specii prezentate aici, lopătarul pleacă la începutul toamnei, iernând în sudul Europei.

5. Egreta mare (Ardea alba)

Egreta mare este de fapt un stârc de culoare albă, de talie mare, excelent pescar și o prezență elegantă pe canalele Deltei. O puteți deosebi ușor de egreta mică după talia evident mare, ciocul complet galben și picioarele negre (inclusiv labele).

În zbor, egreta mare arcuiește gâtul, aidoma celorlalți stârci. Acest lucru se întâmplă după primele bătăi de aripi de la decolare, astfel că forma consacrată în zbor poate fi văzută când pasărea s-a înălțat bine de la sol. Iarna, egretele merg spre sud, în iernile blânde putând fi observate încă în Deltă.

6. Găinușa de baltă (Galinulla chloropus)

Găinușele de baltă sunt extrem de ușor de observat în timpul plimbărilor cu barca pe canale. Adevărate stăpâne ale plaiurilor, picioarele dotate cu degete lungi le asigură că nu se scufundă printre plantele acvatice unde își caută permanent mâncarea, dar ies cu obrăznicie pe pontoanele pescarilor când nu e nimeni în preajmă.

Provocarea fotografică supremă nu e să le fotografiați pe apă sau în stuf, unde se simt în siguranță, ci când ies la păscut, aidoma găinilor de curte. Iarna găinușele execută deplasări pe mici distanțe spre sud, dar în iernile blânde pot fi observate încă în Deltă unde apa nu îngheață.

7. Corcodelul mare (Podiceps cristatus)

O altă specie ușor de observat pe canalele și lacurile Deltei este acest corcodel, excelent scufundător, aidoma cormoranilor, care prezintă primăvara o creastă inconfundabilă. Puii sunt tărcați pe cap și își petrec primele luni de viață eminamente lipiți de părinți. Un adevărat regal să observi întreaga familie traversând canalul, așa că rugați barcagiul să încetinească pentru a vă bucura de spectacol.

8. Egreta mică (Egretta garzetta)

Ruda mai mică dar la fel de albă a egretei mari este egreta mică, un pescar la fel de bun, care preferă să vâneze cu ciocul, de pe mal sau din apă mică. Egreta mică este mult mai des întâlnită pe canale sau pe lacuri decât egreta mare, doar că e mai greu de văzut la final de sezon, deoarece pleacă mai repede decât egreta mare spre sud.

Picioarele se termină cu labe de culoare galbenă, în contrast puternic cu restul piciorului, de culoare neagră. Adesea însă, veți vedea asta doar la aterizare sau decolare, galbenul picioarelor fiind mai greu de observat în zbor sau când pasărea vânează din apă mică.

9. Stârcul galben (Ardeola ralloides)

Oriunde veți vedea nuferi galbeni, este aproape imposibil să nu zăriți (uneori cu greu) silueta de statuie a unui stârc galben la vânătoare de broaște sau pești mici. Abilitatea sa de camuflare este incredibilă, fiind cel mai camuflat dintre stârci.

În rarele ocazii când vă puteți apropia în timp ce se află în arbori, îi veți putea admira ușor penajul pestriț, galbenul alternând cu cafeniul. O specie frumoasă, care pleacă toamna spre sud pentru a reveni la cuibărit în aprilie.

10. Țigănușul (Plegadis falcinellus)

Această specie de ibis cu irizații metalice este poate una din cele mai frumoase păsări din Deltă, chiar dacă numele nu se ridică la înălțimea aspectului său. În zbor, pasărea pare întunecată, dar odată ajunsă pe sol, țigănușul este un spectacol de nuanțe de roșu stacojiu cu accente albastre spre indigo. Specie iubitoare de căldură, și tigănușii pleacă la începutul toamnei, iernând în sudul Europei.

În speranța că vă voi urni din casă măcar toamna asta pentru a vedea păsările și frumusețea sălbatică a Deltei, vă asigur că acesta este doar un prim episod, articolele despre Deltă urmând să vină până dă prima zăpadă. Până săptămâna viitoare, spor la semnalări de specii emblematice, din barcă sau din foișor!