Când am recitit acest titlu mi-am dat seama că problema e mult mai serioasă decât am crezut și are o complexitate mult mai mare decât se vede la prima citire. Pentru că momentul în care ajungi să accepți că ești bătrân va produce multe schimbări în tine. Însă până la acel moment avem responsabilitatea de a gestiona situația și a lucra intensiv în acestă direcție.

Ideea acestor rânduri mi-a apărut după ce săptămâna trecută l-am avut invitat în Cardioguerrilla pe Andy Brunner, un bun prieten al meu care se joacă sport dintotdeauna. Fie că a fost vorba de motociclism, automobilism, Paris-Dakar, downhill sau mountain bike Andy a ales să fie prezent într-una dintre aceste zone. În urmă cu 5 ani a intrat în posesia unei medalii de bronz la Mondialele de Downhill pentru Masters. Avea vreo 65 de ani. După asta a urmat o perioadă în viața lui în care s-a dat din nou mai mult cu motocicleta la niște curse. Ceva motocross sau din zona aia, n-am înțeles exact pentru că e greu să ții pasul cu poveștile lui.

Între timp se pregătește să împlinească în august 70 de anișori. Iar questia asta nu-l împiedică să se pregătească pentru Campionatele Mondiale de Mountain Bike de la Cairns, Australia care se vor desfășura undeva la mijlocul lunii mai. Condițiile de la concurs la Cairns vor fi foarte diferite de cele din Europa pentru că, în primul rând, clima e mult diferită. Umiditatea va fi mult mai mare. Și concurența e pe măsură. Dar Andy se ține de planul lui de antrenament.

Dacă ai noroc să poți sta la povești cu el îți va povești de FTP, despre ce wați dezvoltă, despre cum ajunge frecvent la puls de 200 BPM, despre cât de important e antrenamentul în zona 2 de puls și cum câteodată e nevoie să coboare de pe biklă ca să facă push bike pentru a rămâne în zona 2 de puls. Are multe de zis din care să ne inspirăm noi ăștia care am decis cu acestă ocazie că vom fi bătrâni doar atunci când vom hotărî noi că putem fi bătrâni.

Interviul cu el e în ediția din 10.02.2024 de Cardioguerrilla – emisiunea în care vă invit mereu să faceți mișcare în mod conștient. Vă las link aici ca să vă fie mai ușor să ajungeți la ea.

Și vă doresc să acceptați și faza despre care vorbește Andy în interviu, în care ajungem să fim priviți ca niște clovni. Atât timp cât noi ne simțim bine cu noi înșine și ne putem uita cu mândrie și respect la noi nici nu mai contează că ne privim în oglindă ca șnurul care se uită la el și zice: „Ce șiret sunt!!!” Și vă mai doresc să vă iasă questia asta, pentru că știu că nu e simplu deloc!