La începutul săptămânii am lansat cea de-a opta temă a celui de-al doilea sezon Vocea Ascultătorului: O scrisoare către tine, pe care ai vrea să o citești peste 10 ani. Ce ți-ai spune? Ce vrei ca viitorul TU să știe 10 ani de acum încolo?

Concursul se încheie dumincă, 1 iulie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 2 iulie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.

Textul Marianei este unul din textele finaliste.

***

“Dragă Eu,

În seara asta – 26 iunie 2018 – , încercam să îl conving pe băiețelul nostru de 3 ani şi 7 luni să meargă – singur – cu tricicleta/bicicleta. El chiar nu vrea să facă asta în acest moment, iar eu ar trebui să îi respect dorința, dar mi-e dor mie de o plimbare cu bicicleta.

Încercam să-l conving, descriindu-i, în detaliu, o imagine dintr-un viitor în care – ce frumos ar fi! – eu, tati, el şi surioara lui mai mică ne plimbăm pe o alee dintr-un parc – mare! -, fiecare pe bicicleta lui. Mi-a făcut imaginea ţăndări, când a început să îmi povestească el cât de frumos ar fi dacă eu m-aş plimba cu maşina – din ce am înţeles, tot în parc; e oarecum absurd şi din cauza asta, dar şi pentru că, după cum bine ştii, în prezentul meu, eu nu conduc – , tati cu trotineta, sora lui cu bicicleta, iar el cu skateboard-ul (!). Am vizualizat asta – cu mici greutăţi în ceea ce priveşte partea în care eu conduc o maşină în parc – şi mi-am adus aminte de provocarea Radio Guerrilla. M-am gândit că ar fi drăguţ să îţi reamintesc seara asta, poate chiar amuzant, având în vedere că tu, acum când citeşti, ştii deja cum au evoluat lucrurile. Eu sunt încă la nivelul în care mă întreb cum să împac noua lui pasiune pentru skateboard cu mersul meu pe bicicletă şi nu găsesc o soluţie. Mă mai întreb şi dacă ăsta e, cumva,  un semn care îmi sugerează să îmi reînnoiesc permisul de conducere ce expiră într-o lună şi pe care vroiam să-l las pur şi simplu să expire, pentru a oficializa astfel despărţirea dintre mine şi scaunul din stânga-faţă al maşinii.

În altă ordine de idei, având în vedere faptul că mă aflu într-un moment de cotitură al vieţii mele, în care trebuie să iau o mulţime de decizii, cu efecte pe termen lung, nu doar pentru mine, vreau să îţi spun că, în fiecare moment al vieţii tale, ai acţionat bine şi ai luat cea mai bună decizie pe care puteai să o iei atunci, pe baza informaţiilor pe care le aveai. Pentru că nimic din ce ştii tu acum, când citeşti, nu ştiu eu acum, când scriu. Prin urmare, oriunde ai fi şi orice ai face, vreau să fii împăcată cu tine şi să nu regreţi nimic, sau să te întrebi cum ar fi fost dacă. Totul se întâmplă cu un scop şi totul se întâmplă la momentul potrivit.

Şi dacă totuşi e ceva ce-ai vrut să faci şi nu ai făcut încă, acum, când citeşti, e momentul potrivit să te apuci. Nu e niciodată prea târziu, pentru nimic.

Mai vreau să ştii că sunt sigură că arăţi bine. Adică, dacă te-a lovit vreo criză a vârstei de 40 de ani, cum m-a lovit pe mine acum precedenta, să ştii că nu e cazul. Serios. Cunosc, în prezent, persoane care au 40 de ani şi toate „problemele” lor, legate de vârstă, pur şi simplu nu sunt reale, decât prin prisma comparaţiilor pe care le fac cu ele însele, care au fost în trecut. Te rog. Nu te compara cu mine! Deşi una şi-aceeaşi, suntem mult prea diferite pentru a avea sens această comparaţie.

Dacă eşti mult mai deşteaptă ca mine acum şi nu ai nevoie de toate sfaturile astea, poţi, eventual, să râzi de naivitatea mea.

Altfel, tot cred că ţi-am oferit ceva drăguţ, cu prima parte măcar. Sper să fie suficient, încât să îţi deschidă cutia amintirilor şi să îi vezi pe ei doi, mici, frumoşi şi calzi şi ai tăi şi atât de posesivi în ceea ce te priveşte. Mă îndoiesc că aţi evoluat chiar atât de tare – tu şi lumea asta, în general – astfel încât copiii noştri să nu treacă prin atât de vestitele crize ale adolescenţei. Când îţi vor închide uşa în nas şi îţi vor spune că vor să fie singuri, aminteşte-ţi că a venit, probabil, momentul să iei bicicleta şi să mergi în parc.  Dacă e cazul poţi, bineînţeles, să mergi şi cu maşina.”

Sugestie pentru echipa Radio Guerrilla – ar fi frumos ca articolele care ajung acum pe site să fie republicate peste 10 ani. 🙂