N-ai probleme? Caută-le mai bine!

Zilele trecute am simțit un plictis infernal, o lipsă acută de probleme și am ieșit afară să le caut. În prima instanță am hotărât să mă pricopsesc cu o amendă, așa că am mers din stație în stație, în căutarea controlorilor. La un moment dat, i-am găsit, după vestele lor albastre desigur, în stația de tramvai. M-am apropiat și i-am rugat să mă amendeze, argumentând că am mers câteva zile cu transportul în comun fără să achit călătoriile. Ei s-au uitat ciudat la mine, dar eu, ca să-i asigur, am scos camera video și le-am arătat câteva filmulețe. Practic m-am filmat urcând într-un autobuz, unde am rugat un pasager să mă filmeze câteva stații, ca să se vadă clar că nu validez cartela. Apoi am coborât și am urcat în alt mijloc de transport, repetând procedura cu filmatul. După ce controlorii s-au uitat cu interes la filmulețe, le-am arătat (fără să mă roage) portofelul – plin cu bani, desigur – și le-am spus că nu am niciun abonament. Unul din controlori m-a rugat să mă calmez și să-mi văd de treabă, fiindcă ei nu mă pot amenda decât în cazul în care mă prind în flagrant. Atunci i-am rugat să mergem cu tramvaiul care tocmai s-a apropiat și ei au fost de acord.

După ce am urcat cu toții în tramvai, i-am rugat să mă urmărească cu atenție ca să se convingă că nu voi valida cartela. Am scos-o din portofel și chiar am fluturat-o deasupra capului ca s-o vadă și călătorii. Apoi le-am spus cu voce tare: „Domnilor și doamnelor, am urcat mai devreme, am cartela la mine, dar nu validez. Vreau amendă!“. Un domn mai în vârstă mi-a spus, citez: „Ai fost la Obregia la un control?“ I-am răspuns, citez: „Dacă nu-mi iau amendă de la controlorii de față, voi merge la controlorii de la Obregia!“.

În fine, când mi-a venit rândul, controlorii s-au apropiat și de mine. Mi-au cerut cartela de parcă nici nu mă cunoșteau. La prima am coborât. Totul mergea conform planului. Dar în ultimul moment mi-am dat seama că o amendă e prea puțin, am început să mă cert cu ei. Le-am explicat afectat că abia urcasem și n-am apucat să validez. Apoi am început să țip, strategic. Unul din ei mi-a spus că-s nebun. Altul a zis, citez: „Mergem la poliție!“ Am spus, citez: „Perfect, hai la poliție acum!“. Dar în momentul următor, controlorii s-au uitat unii la alții, s-au răsucit pe călcâie și s-au îndepărtat. Eu nu m-am lăsat, am strigat după ei, citez: „Stați așa, domnilor! Bine, nu mai mergem la poliție, dar măcar completați-mi hârtiuța aia pentru amendă. Vă rog eu din suflet! Poftim buletinul! Vreau amendă, doar amendă, fără poliție, fără bătăi de cap! Domnilor, vă implor, nu plecați!“. Dar ei nici nu s-au mai uitat în direcția mea.

7 comentarii
    Laurentiu

    Cat de tare! Si totusi Mitos pare un om normal, insa dupa faza asta nu stiu ce sa mai cred. Poate doar a visat…:)

    Oana

    Mitos ești extraordinar! Simțeam, știam ca ești un ocean de idei, de trăiri. De fapt nu am cuvinte . În fiecare dimineață caut articolele tale. Apoi ale lui Iulian.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine